Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu omologul său italian: ”Italia rămâne pentru ROMÂNIA un important partener comercial și o sursă majoră de investiții”

Publicat: 16/02/2023 | 18:00

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a avut joi, potrivit GÂNDUL.RO, o întâlnire cu omologul său italian, în cadrul căreia au discutat despre relațiile diplomatice dintre cele două țări, precum sprijinul constant acordat de Italia pentru primirea României în Spațiul Schengen, dar și pentru avansarea procesului de aderare la OCDE.

Am discutat astăzi cu omologul meu italian, Lorenzo Fontana, despre provocările la nivel european pe care doar împreună le putem depăși. Fie că vorbim de impactul inflației asupra veniturilor oamenilor, fie că vorbim de situația economică complicată de războiul din Ucraina, soluțiile trebuie să se concentreze pe echilibrarea economiilor naționale”, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, Italia rămâne pentru România un important partener comercial și o sursă majoră de investiții care generează locuri de muncă pentru români.

În cadrul întrevederii, i-am mulțumit președintelui Camerei Deputaților a Italiei pentru sprijinul constant demonstrat de Italia pentru primirea României în Spațiul Schengen, dar și pentru avansarea procesului de aderare la OCDE”, scrie pe Facebook, președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.