Marcel Ciolacu: ”Este exclus că PSD-ul să facă guvern cu PNL, există şi alte instrumente democratice”

Publicat: 13/07/2021 | 23:55
Marcel Ciolacu: ”E exclus că anul acesta să prindem vreun ban din PNRR”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat – marti seară – că exclude posibilitatea formării unui guvern alcătuit din PSD și PNL și de asemenea exclude posibilitatea că social-democrații să susţină un guvern minoritar al PNL.

„Nici nu mă interesează cine o să fie şef la PNL. M-ar fi interesat, totuşi, că România să arate altfel şi altele să fie priorităţile, măcar ale Guvernului României sau ale preşedintelui Camerei Deputaţilor. Este exclus că PSD-ul să facă guvern cu Partidul Naţional Liberal. Domnul Orban a zis că partidul care câştigă alegerile trebuie să propună primul ministru.

Pe urmă s-a răzgândit, cel care pierde alegerile trebuie să-şi dea demisia. Şi-a dat demisia de la Guvern, de parcă Guvernul conta, nu partidul. Eu vă reamintesc că este un domn la Cotroceni, domnul Iohannis, care şi-a dorit guvernul său. Să gestioneze guvernul său”, a transmis Marcel Ciolacu, potrivit GÂNDUL.

Ciolacu: ”Au transformat Guvernul  României în guvern de coaliţie”

”Nu mă interesează nici se întâmplă în coaliţie – au transformat Guvernul  României în guvern de coaliţie, acuma l-au transformat în puşculiţă politică pentru alegeri interne, ba că-s la USR, ba că-s la PNL.

Dacă dumneavoastră credeţi că eu, Marcel Ciolacu, o să le cer colegilor mei să întrăm într-o asemenea aventură cu astfel de oameni, vă înşelaţi amarnic. Este exclus că Partidul Social Democrat să susţină vreun guvern minoritar PNL, că să se înţeleagă foarte clar, sau să între la guvernare cu Partidul Naţional Liberal. Sub nicio formă. Există şi alte instrumente democratice”, a declarat Marcel Ciolacu.