Marcel Ciolacu: ”Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui weekend, cu liderii de sindicat din învățământ”

Publicat: 19/05/2023 | 16:00

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a precizat, potrivit GÂNDUL.RO, că este dispus oricând să discute, pe parcursul acestui week-end, cu liderii de sindicat din învăţământ pentru a evita greva generală.

„Sunt dispus să discut, în orice moment, pe parcursul acestui weekend, cu liderii de sindicat din învățământ și să facem împreună toate eforturile necesare pentru a evita greva generală. Am vorbit și cu premierul Ciucă și am garanția că are o disponiblitate similară la dialog.

Sper că liderii sindicali înțeleg că această grevă produce haos nu numai în activitatea școlii, ci și în viețile a milioane de familii. Credința mea sinceră este că putem fi toți capabili să punem pe primul plan responsabilitatea și luciditatea.

Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copiii își văd liniștiți de școală. Cred că asta așteaptă românii și de la liderii politici, și de la cei sindicali”, a scris Marcel Ciolacu, vineri pe Facebook.

Sindicaliştii din educaţie au anunţat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria că nu s-a ajuns la un acord şi că greva din învăţământ va începe luni, 22 mai, pentru că promisiunile sunt nesatisfăcătoare.

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a declarat, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, despre discuţiile cu sindicatele din educaţie, la care au participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi miniştrii Educaţiei şi cel al Finanţelor, că au prezentat foarte clar care sunt posibilităţile bugetare ale Executivului în momentul de faţă şi că şi-au asumat la nivelul coaliţiei că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare şi cu care va intra în funcţiune noul Guvern, să rezulte foarte clar că educaţia reprezintă prioritate naţională.