Marcel Popescu despre transferurile CSU Craiova: „Sunt exact ce ne-am dorit!”

Publicat: 13/07/2018 | 10:17
CSU Craiova, formație care a câștigat ediția 2017-2018 a Cupei României și care mâine va juca pe „Ion Oblemenco” supercupa României cu campioana țării, CFR Cluj, și-a prezentat noile achiziții.

Dacă la capitolul plecări în această vară am consemnat transferurile lui Alexandru Băluţă, Vladimir Screciu şi Gustavo Vagenin, transferuri care au adus în conturile clubului sume importante, în schimb, la capitolul achiziții în Bănie nu au ajuns decât doi jucători,a ceștia fiind portarul italian Mirko Pigliacelli, venit de la Pro Vercelli, şi mijlocaşul Alexandru Cicâldău, adus de la Viitorul.

„Îl urmărim de un an pe Alex Cicâldău, prestaţiile lui şi faptul că a ajuns la echipa naţională ne-au determinat să facem tot ce este posibil pentru ca el să îmbrace tricoul alb-albastru’. Am avut şi o poartă larg deschisă la Gică Hagi, a contat foarte mult şi părerea unui fost important jucător al Universităţii Craiova, Vasile Mănăilă, actualmente antrenor la Academia Hagi, care l-a avut jucător pe Alex timp de patru ani. Postul de portar nu a fost acoperit în mod satisfăcător anul trecut şi am apelat la o soluţie recomandată cu mare încredere de antrenorul Devis Mangia. Transferul lui Mirko Pigliacelli nu face să stăm mai liniştiţi în privinţa postului de portar”, a declarat Marcel Popescu, președintele CSU Craiova.

Noii jucători ai lui Devis Mangia au fost prezentaţi în noile echipamente pe care oltenii le vor purta în sezonul 2018-2019.

Cei doi au șansa debutului contra campioeni României în meciul care va deschide sezonul fotbalistic în România, supercupa urmând a se dispta sâmbătă de la ora 20:00 pe un stadion care se anunță a fi arhi-plin, toate biletele scoase la vânzare pentru acest duel fiind vândute.