Maria Sara Popa, cea mai tânără româncă din istorie calificată în turnee ITF W25

Publicat: 22/07/2021 | 16:19

La doar 15 ani, tânăra jucătoare româncă Maria Sara Popa este în plină ascensiune și continuă să impresioneze prin rezultatele obținute la vârsta ei.

Tânăra bucureșteancă, elevă a Liceului cu program sportiv „Mircea Eliade”, a scris o pagină de istorie prin prezența pe tablourile principale a două turnee ITF W25 din Europa. Conform freelancer-ului Daniel Radu (Facebook/DanielRaduTenis), Maria Popa a devenit cea mai tânără româncă din istorie ce reușește să se califice pe tablourile principale a două turnee de această anvergură, în Franța și Ucraina.

Pe 21 iunie trecea de o jucătoare de pe locul 941 WTA, a doua cea mai importantă victorie a sa pe acest circuit. Luna aceasta, pe 20 iulie, ea a învins o sportivă de pe poziția 1032, pentru ca mai apoi să cedeze greu, scor 4-6, 4-6, în fața unei ucrainence de 24 de ani, aflată pe locul 440 WTA și în plină formă.

În ITF WTT (senioare), fiica și eleva lui Raul Popa își consolidează statutul de cea mai tânără tenismenă din lume din acel clasament, iar la junioare, unde n-a mai evoluat din luna aprilie, rămâne în Top 200, fiind singura „tricoloră” din generația ei prezentă acolo. În 2019, Maria a ocupat primul loc în Tennis Europe U14, o performanță rarisimă pentru țara noastră.