Maria Vieru, mărturii copleșitoare despre Marea Unire, al Doilea Război Mondial și foamete: “De frica rușilor, ne-am ascuns în tranșee cu vitele”

Maria Vieru este soție de veteran de război și a povestit în cadrul unui interviu emoționant experiențele trăite după Marea Unire din 1918, din al Doilea Război Mondial, dar și despre Foametea care a ținut din 1946 până în 1947. Bunica nonagenară a dat naștere la 10 copii și, din nefericire, i-au mai rămas doar patru, iar aceștia sunt plecați departe. Alinarea ei sunt doi nepoți și o noră care are grijă de ea în aceste vremuri delicate pe care le traversează omenirea din cauza pandemiei de coronavirus.

Maria Vieru, mărturii copleșitoare despre Marea Unire și pandemie

Maria Vieru s-a născut în 1922, la patru ani de la rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România care a fost adoptată în cadrul Adunării Naționale de la Alba Iulia. Despre acest eveniment important istoric ea a aflat multe informații din amintirile părinților săi. Bunica de 98 de ani are încă bine întipărite amintirile traumatizante din cel de-al Doilea Război Mondial, dar și sacrificiile pe care a fost nevoită să le facă pentru a trece peste Foametea din 1946 – 1947. În prezent, ea locuielte în comuna Muntenii de Jos, situată în județul Vaslui.

“Luna asta am intrat în 98 de ani. Copii am avut zece, acum mai am două fete și doi băieți. Ceilalți mi-au murit șii nu este ușor să trăiești cu gândul că ai supraviețuit copiilor. Dar Dumenezeu ne dă atât cât putem duce”, a spus Maria Vieru cu durere nemărgină în glas, relatează publicația Vremea Nouă.

Întrebată despre Marea Unire de la 1 decembrie 1918, ea își amintește foarte clar ce i-au povestit bunicii, dar și părinții săi: “Pe atunci, vremurile erau potrivite. Nici prea grele și nici ușoare, dar viața era mai grea ca acum. Bătrânii noștri au trăit așa cum au putut și au reușit să treacă peste toate greutățile vietți. De la Unire mi-au povestit bunicii. Știu că atunci s-a făcut o Românie Mare cum a fost pe timpul lui Mihai Viteazu”.

Despre criza epidemiologică, provocată de apariția virusului SARS-CoV-2 în urmă cu aproape un an, bunica a mărturisit: “Pandemia nu pot să o pricep. Nimeni nu poate să vină la tine și nici tu să te duci să mai stai de vorbă cu altii. Dar nu avem încotro. E așa cum vrea Dumnezeu și ce ne dă El, trebuie să purtăm. Și rău, și bine”.

Maria Vieru, despre al Doilea Război Mondial: “De frica rușilor, ne-am ascuns în tranșee cu vitele”

Un alt capitol marcant trăit de bunica Maria, așa cum îi spun nepoții care o vizitează ori de câte ori pot, a fost perioada din Cel de-al Doilea Război Mondial, când satul ei a trâit și sub ocupație germană, dar și sub ocupația sovietică. Despre nemți, femeia nonagenară a precizat că erau civilizați, pe când rușii erau foarte periculoși; de frica lor, ea și ceilalți oameni au făcut tranșee în care s-au ascuns împreună cu animalele. Soțul Mariei Vieru a luptat pe front timp de trei ani, iar când a ieșit la pensie a avut gradul de locotenent.

“Am prins și războiul. Atunci a fost cel mai greu. Săpam tranșee și stăteam ascunși în ele cu vitele, într-o lizieră de salcâmi, de frica rușilor. Erau răi rușii. Ne luau tot, se îmbătau și apoi împușcau pe cine apucau. Și nemții au fost pe aici, dar nu erau așa răi ca rușii. Făceam mâncare la sobă și veneau să se uite cum fac mâncarea. Erau respectuoși și nu ne făceau necazuri. Și soțul meu a fost în război. A luptat pe front timp de trei ani, apoi a rămas în Jandarmeria acelor vremuri, după ce a mai făcut doi ani de școală militară. A ieșit la pensie cu grad de locotenent”, a mai dezvăluit Maria Vieru, conform sursei citate

Maria Vieru: “Dădeam ce aveam de valoare pentru o strachină de făină”

La scurt timp după ce s-a sfârșit al Doilea Război Mondial, Moldova a fost lovită de o criză de proporții: Marea Foamete dintre 1946 și 1947 din cauza secetei prelungite pe aceste meleaguri. A suferit enorm atunci, dar și mai mult sufletul i se sfâșie când se gândește că proprii copii nu o caută și nu se gândesc deloc la ea. Unul dintre băieți locuiește cu ea în sat, însă, mai des o vizitează nora și cei doi nepoți pe care ea i-a crescut.

“A urmat foametea, când căram din casă haine și ce aveam mai de valoare, să le dăm pentru o strachină cu fãină. Am trecut și peste acele vremuri, chiar dacă au fost foarte grele și reușeam să punem în farfurie te miri ce. În acele vremuri am mâncat, pentru prima datã, bors cu pãsat, sã nu murim de foame. Am trecut prin toate și am ajuns acum, la bătrânețe ca, din câți copii am avut, să nu am pe nici unul lângă mine și cine să vină la mine. Mai degrabă nepoții sunt mai buni și mai sufletiști ca proprii copii. Am crescut doi nepoți de la patru luni până la doi ani. Ei vin și mă vizitează. Am un băiat aici, în sat, lângă mine. Nu vine să mă vadã cu lunile pe motiv că are treabă. I-am spus să mai treacă, că mâine, poimâine am să închid ochii și nu vei mai avea la cine veni, dar nici așa nu mă vizitează”, a mai spus cu durere în glas, Maria Vieru pentru vremeanoua.ro.

Sursa foto: publicația Vremea Nouă