Marian, fratele Mădălinei Manole, conflict cu Petru Mircea la mormântul regretatei artiste: “Mi-a vorbit foarte urât, deși…”

Publicat: 04/09/2021 | 15:22

Marian, fratele Mădălinei Manole, continuă războiul cu Petru Mircea, cel care i-a fost soț regretatei artiste. De această dată, cei doi s-au certat crunt la cimitir, chiar lângă mormânt. Între ei nu mai există, clar, cale de împăcare, războiul fiind mai vechi de 11 ani.

Marian Manole susține că Petru Mircea i-a vorbit extrem de urât, fără să țină cont că se află lângă locul unde artista își doarme somnul de veci. Fratele cântăreței a mai subliniat faptul că Petru Mircea ar veni la cimitir de cel mult trei ori pe an și că între timp s-ar fi însurat.

Eram la cimitir și au apărut prietenii mei scumpi și dragi de la Otopeni, cu ghilimelele de rigoare. Cumnatul meu însoțit de prietenul lui. Au început ritualurile lor, cu ruptul cozilor de flori. Există filmări, n-o să le dau niciodată. Mi-a vorbit foarte urât, deși eram la Ploiești, nu eram în fața casei de la Otopeni ca în aprilie, când țipa, mă înjura și făcea în toate felurile. Aceleași texte șabloan pe care le spune de 11 ani: să plec, să-l las în pace. Pe urmă a început să turuie vrute și nevrute.

El vine de două, trei ori pe an la cimitir. Mai nou am înțeles că s-a însurat, am și văzut-o pe doamna lui acolo în curte, când m-am dus în aprilie. Are alte preocupări, la cimitir vine din ce în ce mai rar”, a spus Marian Manole, la Antena Stars.

De ce s-ar fi sinucis Mădălina Manole. Marian, fratele artistei, război deschis cu Petru Mircea

Mădălina Manole a scris istorie în muzica românească, numărându-se printre cele mai apreciate cântăreţe de la noi. Ani la rând, Mădălina Manole s-a aflat în fruntea clasamentelor muzicale şi a scos hit după hit. După divorţul de primul ei soţ, Şerban Georgescu, cariera “fetei cu părul de foc” a cunoscut un declin, situaţie pusă pe seama faptului că artista ar fi trecut printr-o depresie puternică.

Câţiva ani mai târziu, ea s-a recăsătorit cu Petru Mircea, au avut un copil, iar Mădălina a făcut tot posibilul să revină în topurile muzicale. Nu a reuşit, însă, fapt ce i-ar fi adâncit depresia. În iulie 2010, Mădălina a înghiţit un insecticid extrem de puternic şi a decedat în câteva minute.

La înmormântare au participat mii de persoane, iar, din acel moment, părinții artistei i-au declarat război ginerelui lor, pe care l-au acuzat că ar fi împins-o pe fiica lor să recurgă la un gest atât de dramatic.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult