Marian Godină, apel devenit viral: ”Mustăți prăjite, perfect recuperabile. Are nevoie de un stăpân iubitor!”

Publicat: 05/12/2018 | 16:50

Marian Godină, apel devenit viral pentru înfierea unei pisici. Felina a fost plimbată prin Brașov sub capota unei mașini, acolo unde se ascunsese din cauza frigului. Din fericire, pisica s-a ales doar cu mustățile pârlite, iar celebrul polițist-scriitor care lucrează acum la ”mascați” s-a implicat activ pentru a găsi un stăpân pentru animal.

Apelul lui Marian Godină a fost postat pe rețeaua acestuia de socializare.

”Un brașovean a plecat azi cu mașina la serviciu și când a ajuns a observat că, fără să știe, a mai transportat pe cineva cu el. Pe acest pui de pisică ce era adăpostit undeva la motor și care, din fericire, s-a ales doar cu niște mustăți prăjite, perfect recuperabile. Puiul are acum nevoie de un stăpân iubitor. Se oferă mâncare, căsuță, litieră etc. O dorește cineva? Preferabil din Brașov”, a scris Marian Godină. Reacțiile internauților nu s-au lăsat așteptate, dar până acum nimeni nu a fost interesat să ia acasă puiul de pisică.

Pisica pentru care s-a implicat Marian Godină

Motivul pentru care Marian Godină nu mai este polițist la ”Rutieră”

Marian Godină a decis să nu mai fie polițist la Rutieră, pentru că notorietatea de care se bucură îl putea împiedica să fie sever cu cei care încalcă legea. Fostul agent a explicat în cadrul unui interviu acest aspect.

“Care e primul cuvât care îţi vine în minte când spui rutieră? Amendă. Eşti poliţist şi opreşti oamenii în trafic, iar întâlnirea se poate termina cu o amendă. Iar când cel căruia îi ceri actele şi îi întocmeşti procesul verbal începe să îţi spună că ţi-a cumpărat cartea, că este fanul tău pe Facebook, că îşi imagina că eşti un om mai bun şi aşa mai departe, lucrurile devin ciudate. Sau opreau oameni sa ne facem selfie-uri. Or, eu eram la muncă. Cumva lucrurile nu mai erau corecte, nici faţă de mine, nici faţă de colegi. Şi mai e ceva, după zece ani de rutieră, parcă vine vremea să încerci şi alte misiuni”, a declarat Marian Godină, potrivit life.ro.