Marica a pregatit viitorul sezon cu bere si wursti

De: Cancan
Publicat: 13/05/2011 | 00:00
Petrecere. Rusul Pogrebnyak (stanga) si Kuzmanovici (dreapta) au dat pe gat cate-o halba cu bere impreuna cu Marica (centru) si s-au delectat cu celebrii wursti ai germanilor

Vfb Stuttgart a inceput deja planificarea pentru stagiunea viitoare din Bundesliga. Daca acum echipa a scapat cu greu de la retrogradare, antrenorul Bruno Labbadia vrea ca la anul elevii sai sa se lupte pentru accederea in cupele europene. Din acest motiv, tehnicianul lui Stuttgart a programat o serie de teste fizice pentru a vedea care sunt parametrii fotbalistilor inainte de vacanta. Labbadia i-a chinuit pe jucatori cu serii interminabile de sprinturi, dupa care le-a dat liber. Marica si cativa colegi ai sai au gasit o metoda perfecta pentru a se reface: au participat la o petrecere organizata chiar langa stadion, unde au fost „obligati” sa poarte costume traditionale. „A fost grozav, am mancat, am baut bere si am cantat cu Kuzmanovici, Tasci, Molinaro si Pogrebnyak. M-am simtit ca in copilarie, cand ma duceam cu bunicii la balci”, a spus Marica.