Mario Fresh și Alexia Eram mai formează sau nu un cuplu? Ce spune fiica Andreei Esca. „Îmi este greu să mă adaptez”

Publicat: 11/09/2021 | 10:40

În ultima perioadă au existat numeroase zvonuri potrivit cărora Alexia Eram și Mario Fresh și-au spus adio. Cei doi nu au confirmat ipoteza despărțirii, însă nici nu au negat-o, așa că semnele de întrebare rămân. Cert este că în viața celor doi se produc schimbări și lucrurile nu mai sunt la fel ca înainte.

Mario Fresh și Alexia Eram au trecu printr-o perioadă dificilă. Pe lângă zvonurile legate de despărțire, cei doi nu mai apar așa de des împreună, pe rețelele de socializare. Pare că ceva s-a întâmplat, însă aceștia nu sunt încă pregătiți să împărtășească cu fanii lor totul. (CITEȘTE ȘI: PRIMA REACȚIE A LUI MARIO FRESH DUPĂ CE ALEXIA ERAM A FOST ÎN VACANȚĂ LA MYKONOS CU UN ALT BĂIAT)

Până când lucrurile se vor lămuri este clar că în viața celor doi se produc anumite schimbări. Recent, Alexia Eram a declarat că pentru ea urmează o perioadă de singurătate, în care va trebui să se obișnuiască cu ea însăși. Mai mult, aceasta se mută în casă nouă și pare că planuri pe care le avea se risipesc treptat.

„Eu sunt o fire foarte sociabilă și nu-mi place să stau singură și să fiu singură, așa că îmi este puțin greu să mă adaptez. Dar este bine să te obișnuiești și tu cu tine.

Îmi imaginam că o să stau cu prietena mea cea mai bună, dar stau singură. Îmi imaginam că o să am un lift în casă.”, a spus Alexia Eram.

De la plauri de nuntă la despărțire?!

Relația dintre Alexia Eram și Mario Fresh părea să meargă bine. Artistul chiar declarase că are gânduri serioase și că plănuiește să urmeze exemplu părinților lui și să își întemeieze cât mai curând o familie.

„Da, eu așa am de gând.  Eu am crescut într-o familie cu oameni care s-au iubit de tineri. Mama cu tata se cunosc de la 15 ani, la 18 s-au combinat, la 21 au conceput-o pe sora mea, iar la 24 pe mine.

Eu am văzut și am fost crescut numai în iubire. Asta am căutat și asta am avut și am de oferit. Cu Alexia mă înțeleg foarte bine pe planul ăsta. Am foarte multe de oferit”, declara Mario Fresh, în urmă cu ceva timp.

(VEZI ȘI: CHIAR S-A DESPĂRȚIT DE ALEXIA ERAM?! MARIO FRESH, APROPIERE „SUSPECTĂ” DE GEANINA ILIEȘ)