Marius a murit într-un accident rutier cumplit. Tânărul de 29 de ani urma să se căsătorească

Publicat: 24/08/2023 | 18:02
Marius, românul ucis în Slovacia

Zilele acestea, o nouă tragedie s-a produs în Slovacia. Un tânăr de 29 de ani pe nume Marius și-a pierdut viața într-un accident rutier. Era original din Carei, Satu Mare și urma să fie ginere.

Potrivit datelor comunicate de către un ofițer de operațiuni din Slovacia, românul se afla într-un autobuz cu 9 pasageri și un șofer. În urma accidentului, Marius a murit pe loc, iar alți 7 pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cel care conducea vehiculul a scăpat nevătămat.

„La momentul producerii accidentului, în autoturismul de livrare se afla un șofer care nu a suferit răni. Pompierii au intervenit, alături de echipajele Serviciului Medical de Urgență (EMS) în tratarea și încărcarea persoanelor rănite în ambulanțe. Un echipaj s-a prezentat la locul accidentului pentru a preveni un incendiuși scurgerii fluidelor de operare”, a declarat purtătorul de cuvânt Miroslava Knišová de la direcția regională HaZZ din Prešov, spunând că răniții au fost transportați la spitalele din apropiere cu ambulanțele ZSS.

(CITEȘTE ȘI: Cine sunt polițiștii care i-au dat drumul șoferului drogat de la 2 Mai. L-au oprit chiar înainte de producerea teribilului accident)

Durere fără margini după moartea lui Marius

Marius urma să aibă când nunta. Prietenii, familia, apropiații, așteptau să-l vadă în cea mai fericită zi a vieții lui, nu să-l conducă pe ultimul drum. Cuprinși de o durere inimaginabilă, i-au adus un ultim omagiu, pe rețelele de socializare.

Marius și-a pierdut viața într-un accident auto

„Viața uneori e prea dură și prea nedreaptă… Azi s-a dus dintre noi un om blând, bun, cu zâmbetul mereu pe buze… Dumnezeu să te odihnească în pace, Marius! Sincere condoleanțe familiei îndurerate”, „Prieten drag, nu pot să cred că nu mai ești printre noi, fie-ți țărâna ușoară. Viața e atât de nedreaptă, drum lin în ultima cursă, așteptam să țopăi la nunta ta, dar, din păcate, o tragedie a făcut să nu fie. Sincere condoleanțe familiei îndurerate, sincere condoleanțe Bettina! Mereu o să îmi amintesc cu drag de tine”

„Drum lin spre cer, Dumnezeu să te ierte, să te odihnească în pace, Vărule! Ai plecat prea repede dintre noi !”, „Sincere Condoleanțe!!! Îmi pare foarte rău, era un băiat de nota 10!!!”, „Ai plecat prea devreme şi pe neașteptate, suflet bun. „Drumuri bune, Colegule” Prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace. Sincere condoleanțe întregii familii”, „Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Drum lin către îngeri!”, „Drum lin către împărăția cerurilor, suflet blând! Sincere condoleanțe!”, sunt doar câteva dintre zecile de reacții apărute pe Facebook după auzirea veștii decesului lui Marius.

(CITEȘTE ȘI: Accident teribil petrecut luni, la Ploiești, în urma căruia un fotbalist de 19 ani și-a pierdut viața)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult