Marius Baldovin, proiect muzical în lacrimi: ”Este dedicat mamei mele care m-a abandonat!”

Publicat: 13/04/2021 | 18:14

Cântărețul de muzică populară Marius Baldovin a lansat volumul al doilea al proiectului muzical intitulat, sugestiv, ”Dor de mama”. Este un proiect plin de sentimente, iar artistul avea să dezvăluie, pentru CANCAN.RO, că mama lui l-a abandonat.

Cu toate acestea, el i l-a dedicat. ”Noul meu proiect muzical, Dor de mamă, volumul al doilea, este dedicat mamei mele care m-a abandonat ca pe un străin. În acest proiect muzical sunt 10 piese în care mă regăsesc, pentru că durerea mea este că mama m-a părăsit de mic copil, la 3 luni am fost aruncat într-o ghenă de gunoi. E dureros să simți că nu ai pe nimeni în viata ta, e cumplit când te faci mare și știi că părinții tăi nu te-au vrut în sânul lor. Mă apasă un dor greu când vine vorba de mama, de tată, de aceea le dedic lor aceste piese, cu gândul că într-o zi mă vor găsi și vor asculta albumul meu muzical cel nou”, a fost mesajul emoționant al lui Marius Baldovin. (CITEȘTE ȘI: SCANDAL ÎN LUMEA MANELELOR! TZANCĂ URAGANU, ATACAT DE DOUĂ VLOGGERIȚE ȘI APĂRAT DE UN CÂNTĂREȚ DE MUZICĂ POPULARĂ: ”SUNT PRAF!”)

Marius Baldovin, proiect muzical în lacrimi: ”Este dedicat mamei mele care m-a abandonat!”

A ținut să le mulțumească și celor care au participat la realizarea proiectului. ”Vreau să le mulțumesc textierilor mei Gina Toncea și Mihaela Cojocaru pentru aceste texte minunate, dar și celor care mi-au făcut orchestrațiile muzicale: Dorel Toncea, Banană de la Vâlcea (Stoica Mirel). Ei au contribuit enorm, au făcut ca aceste piese să fie pe sufletul meu și al ascultătorului care se regăsește în ele. CD-ul ”Dor de mama”, VOL II, a fost promovat și de cel mai mare site în vânzările online și chiar nu mă așteptăm să am o colaborare fructuoasă cu ei, dar si de Casa de Producție SC MARIUS MEDIA GROUP SRL. Deja a fost pus în vânzare”, a mai spus artistul.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult