Marius Șumudică, tranșant după Islanda – România 2-1! „I-am făcut pe toți Pele, n-am înțeles nimic!”

Publicat: 09/10/2020 | 07:11
Șumudică este un antrenor vulcanic

România a pierdut cu Islanda la Reykjavik, scor 1-2, ratând șansa unui duel „parte-n parte” cu Ungaria, pentru un loc la EURO 2020.

După Islanda – România 2-1, Marius Șumudică, antrenorul grupării turce Gaziantep, a comentat în stilul caracteristic înfrângerea „tricolorilor” de la Reykjavik. „Șumi” nu îl menajează pe Rădoi și îl atacă pe Mario Camora, portughezul naturalizat de la CFR Cluj, după golul 2 primit de la Gyfli Sigurdsson.

„Nu am ce să comentez, mi-e greu și mie. Nu vreau să vorbesc, pe urmă se interpretează. Chiar l-am admirat și îl admir pe Rădoi. Are un viitor că antrenor, dar azi echipa a arătat destul de rău. Sunt antrenor și mi-e greu să discut acum. Nu ar fi normal. Nu am înțeles un singur lucru, în prima repriză nu am reușit să ieșim din propria jumătate. L-am tot retras pe Crețu între cei doi fundași centrali, să ieșim cu mingi jos, apoi abuzăm cu pase pe atacanți. Știm cu toții că Alibec nu are un joc bun de cap. Nu meritam mai mult azi. Islanda a fost mai bună din toate punctele de vedere, cu experiență internațională, cu jucători care joacă la un anumit nivel, jucători care și-au pus amprenta. Noi nu reușim să scoatem un lider de echipă care să facă asta.” a declarat Marius Șumudică, în direct la Digisport.

Două trofee a câștigat Marius Șumudică în cariera de antrenor, ambele cu Astra Giurgiu (Liga 1 2015/2016, Supercupa României 2016)

„I-am făcut Pele pe toți de la U21, La noi, dacă dă unul o pasă bună, scriem de el o săptămână. Nu, e o problemă pe toate palierele. Nu pot să mă abțin la golul 2. Și aici nu e vina lui Rădoi. Să rămână fundașii laterali la 2 metri în spate… Nu poate Rădoi să lucreze asta cu jucători de 30 de ani. Aici mă refer la Camora. Nu există, cum să te prindă așa?” a mai adăugat tehnicianul lui Gaziantep.