Marius Urzică, noul antrenor al lotului masculin de gimnastică!

De: Cancan
Publicat: 20/12/2017 | 07:00

„După această evaluare a activităţii de la loturi, s-a luat decizia să schimbăm colectivul tehnic de la băieţi. Nu este vreun parti-pris, de o dorinţă de a lucra cu cineva sau cu altcineva, important e ca oamenii care sunt acolo să aibă aceeaşi dorinţă de a atinge performanţa. Este fără doar şi poate un moment delicat pentru gimnastica românească, suntem conştienţi cu toţii. Atâta vreme cât am acceptat şi eu să fac acest pas şi Marius a acceptat acest pas de a prelua echipa, cred că fiecare dintre noi, alături de echipele noastre trebuie să ne asumăm această perioadă de tranziţie, deloc simplă, cu rezultate aşa cum le ştiţi. E foarte dificil în continuare să poţi explica unui român că gimnastica merge la competiţii şi nu mai obţine performanţe. E un sport de tradiţie care a adus atâta bucurie oamenilor şi oamenii refuză pur şi simplu să creadă că nu am găsit încă drumul potrivit pentru a participa la CM, JO şi a aduce în continuare medalii. Trag nădejde şi sper că cu răbdare, încredere şi susţinere, cu oameni pasionaţi în jurul nostru vom reuşi să ne găsim calea”, a declarat Andreea Răducan.

 

Cristi P.