Martorii au rămas uluiți! O minge de foc a căzut din cer, în Buzău! A provocat un incendiu cu reflexii albastre VIDEO

Publicat: 29/03/2019 | 20:24

Incident nemaiîntâlnit într-o comună din Buzău! O minge de foc a căzut noaptea din cer și a provocat un imcendiu. Martorii spun că la impactul cu pământul, în apropiere de E85, bulgărele a provocat un incendiu cu reflexii albastre.

Întâmplarea de care au avut parte câţiva buzoieni s-a produs joi, 28 martie, în jurul orei 20.00, în zona comunei Costeşti. Doi tineri care se deplasau cu maşina, pe drumul European 85, de la Bucureşti către Buzău, susţin că au observat pe cerul nopţii cum o stea căzătoare se îndreaptă către pământ cu viteză.

Obiectul ce părea a fi un meteorit intrat în atmosferă ar fi devenit tot mai vizibil, lăsând în urmă o dâră de foc impresionantă. Potrivit martorilor, impactul corpului ceresc cu pământul a avut loc pe câmp, lângă şosea, unde s-a dezintegrat şi a provocat un incendiu straniu, cu reflexii albastre, scrie adevărul.ro.

Ulterior, şoferii şi pasagerii altor două autoturisme ar fi oprit şi ei la locul incendiului provocat de meteorit. Martorii ineditului spectacol ceresc au anunţat evenimentul la 112. Un echipaj de poliţie a fost trimis la locul impactului însă incendiul era deja stins. Pompierii au solicitat tinerilor imaginile surprinse de tineri de la locul prăbuşirii meteoritului.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult