Mărturia cutremurătoare a românului care a scăpat din mâinile teroriştilor din Algeria!

De: Cancan
Publicat: 20/01/2013 | 00:04

 

 

Românul a văzut cum teroriştii împuşcă paznicii companiei şi cum colegii sunt luaţi ostatici rând pe rând.

 

„Mă numesc George Iachim, sunt din România şi am trecut prin clipe grele. Miercuri dimineaţa eram în afara biroului şi i-am văzut pe terorişti venind. Au început să-i împuşte pe cei de la poartă, care păzeau complexul. După aceea au intrat în clădire şi au început să ia ostatici. Eu m-am baricadat împreună cu un alt coleg de-al meu din România într-un birou. Am încuiat uşa, am pus un pupitru în uşă pentru a ne baricada„, a spus românul.

Cei doi au aşteptat să se însereze, ca să se poată strecura fără a fi observaţi de atacatori. Abia în toiul nopţii au scăpat de pericol, fiind luaţi în custodie de algerieni.

„Am primit apoi îngrijiri, au avut cu adevărat grijă de noi, pentru că eram deshidrataţi după ce am scăpat de terorişti. Autorităţile locale au făcut tot ce au putut, având în vedere că era o situaţie foarte dificilă şi nu se putea interveni brusc”, a mais spus Iachim, potrivit România TV.

Românul este din Constanţa şi are acasă un copil. A reuşit să ia legătura cu familia şi i-a asigurat că acum este în afara pericolului. El va ajunge acasă împreună cu ceilaţi trei români salvaţi. Din nefericire, unul dintre compatrioţi a fost ucis de terorişti.

Românul care a fost omorât în Algeria este din localitatea Bărcăneşti, din Prahova. El plecase să muncească în străinătate ca să strângă bani pentru că aştepta venirea pe lume al celui de-al doilea copil.

Până să ajungă să lucreze în Algeria, bărbatul a lucrat mai mulţi ani la Rafinăria Petrobrazi. Are deja un copil, iar soţia este însărcinată în 7 luni. Toţi oamenii din comunitatea în care trăia bărbatul spun că sunt şocaţi de veste, dar că vor ajuta pe cât posibil să fie alături de familia indoliată.