Mărturii cutremurătoare despre incendiul de la Bamboo! Loredana Chivu a apucat-o de mână pe Simona Traşcă şi a scos-o din club! „Era un fum care…”

De: Cancan
Publicat: 21/01/2017 | 08:36

UPDATE 12:14 –  Loredana Chivu a făcut primele declaraţii după drama trăită azi noapte, atunci când a fost la un pas să-şi piardă viaţa în clubul Bamboo. „Sunt ok. M-am speriat, în rest nu am nimic. Era trei şi ceva, aproape patru, Noi oricum ne aflam la nişte mese mai aproape de ieşire. (n.r. Loredana şi Simona Traşcă) Am văzut că a plecat toată lumea din jurul nostru şi la un moment dat se vedea doar fum, nu mai puteai vedea nimic. La ştiri s-a spus că ar fi pornit de la scenă, dar acolo nu era nicio flacără, nu era nimic. Lângă scenă, la mijloc, sunt locurile VIP. Noi eram fix lângă ei, dar spre ieşire, la margine. Fumul venea dinspre ieşire, de la bar. S-a panicat lumea şi se îmbulzeau toţi spre ieşire. Eu eram cu prietena mea bună, cu Simona Traşcă, am apucat-o de mână şi nici nu am mai ţinut cont de ce am aveam la noi, ce aveam pe masă, am luat-o direct spre ieşire. Toată lumea mă împingea, nu puteam nici să respir, dar am avut noroc cu cei de la Bamboo, stafful lor era foarte bine pregătit.

Ne îndrumau pe unde să o luăm, uşa de la intrare era larg deschisă, am avut loc să ieşim, dar atunci când am ieşit m-am speriat pentru că era şi fratele meu cu noi, iar nu mai ieşea dinăuntru. Era arhiplin clubul”, a declarat Loredana Chivu.

Printre vedetele care au fost la un pas de moarte se numără şi Simona Traşcă şi Loredana Chivu, fiindcă cele două bune prietene au fost chiar în club în această noapte. Simona a ţinut să-şi liniştească fanii îngrijoraţi de sănătatea ei, printr-un mesaj postat pe Facebook.

Cele două prietene au fost la un pas de moarte în această noapte.

„După incendiul de la Bamboo… Da sunt ok! Încă şocată şi mă rog la Dumnezeu să nu existe victime… eram foarte aproape de ieşire şi îmi amintesc că m-am luat de mână cu Lore şi am fugit… am văzut flăcări şi după fum prin care treceam şi nu mai vedeam nimic… Un fum care mă leşina… auzeam decât evacuaţi evacuaţi şi o ţineam strâns pe Lore… am ajuns acasă şi acum tremur… ce suntem noi oamenii în caz de aşa ceva?? neputincioşi… la mila Lui Dumnezeu…”, a scris Simona Traşcă.

This browser does not support the video element.