Mărturiile cutremurătoare ale soțului uneia dintre victimele accidentului din Ialomița: ”Era un maldăr de fiare unul peste altul”

Publicat: 05/10/2019 | 21:28
Mărturiii cutremurătoare a soțului uneia dintre victimele accidentului din Ialomița: ”Era un maldăr de fiare unul peste altul”

Soțul uneia dintre femeile care se aflau în microbuzul morții din Ialomița a făcut declarații cutremurătoare.

Bărbatul și-a dus-o pe soția lui în stație pentru a se urca în microbuz. fără să-și imagineze ce va urma. Câteva minute mai târziu i-a sunat telefonul și a primit vestea cutremurătoare. A ajuns cu greu la fața locului, însă, din fericire, soția lui nu era printre persoanele decedate. (CITEȘTE ȘI: UNA DINTRE FEMEILE RĂNITE ÎN ACCIDENTUL DIN IALOMIȚA A SUFERIT O INTERVENȚIE CHIRURGICALĂ)

„Soția mea e bine, am vorbit cu ea. Mi-a povestit cum s-a întâmplat. A auzit o bubuietură, apoi țipete. Altceva nu mai știe nimic, doar că o doare spatele. La ora 4:27 de minute am dus-o eu cu o mașină la punctul de unde le lua microbuzul. Am dus-o la microbuz, cu bagaje, cu mâncare. M-am întors înapoi acasă. M-a luat somnul, apoi a urmat un țipăt în casă. M-am trezit, nu știam ce s-a petrecut, iar la cinci minute mi-a sunat telefonul.

A sunat o fată din Alexeni să îmi spună că nu a ajuns microbuzul acolo. M-am îmbrăcat repede și am pornit spre Urziceni. Când am ajuns la Sfântul Gheorghe, multe mașini oprite, începuse să curgă salvările. Nu mă lăsau să intru. Când am ajuns acolo era un maldăr de fiare unul peste altul. În decurs de 20 de minute, veniseră autoritățile. Nu au mai fost astfel de accidente„, a spus bărbatul.

Bilanțul final al accidentului rutier produs în zona localității Sfântul Gheorghe din Ialomița arată că 10 oameni au murit și șapte au fost răniți. Polițiștii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs după ce TIR-ul a pătruns pe contrasens și a lovit microbuzul care ducea, sâmbătă dimineața, pasagerii spre locurile de muncă.