Mărturisiri noi despre moartea arbitrului Dan Lăzărescu: „Cred că trecuse cel puțin o zi…”

De: T.S
Publicat: 12/05/2020 | 15:08

Arbitrul Dan Lăzărescu a plecat dintre noi la doar 49 de ani, lăsând în spate lumea fotbalului românesc tulburată și confuză în fața acestei vești.

Cristi Balaj, preşedintele Agenției Naționale Anti-Doping, fost coleg cu Dan Lăzărescu, a oferit câteva dezvăluiri despre tragedia venită în familia arbitrajului din România. Analistul TV a susţinut că fostul arbitru FIFA nu mai răspunsese la telefon de sâmbătă şi că decedase de cel puţin o zi.

„Cred că trecuse cel puțin o zi de când decedase până când l-au găsit. Lui Basarab Panduru nu i-a mai răspuns de sâmbătă la telefon și, într-un final, a mers fiica lui cu cei de la SMURD și l-au găsit”, a declarat Cristi Balaj la PRO X.

Totodată, Balaj a mai precizat că Dan Lăzărescu fuma foarte mult în ultimul timp, ceea ce ar fi dus la decesul fostului arbitru.

Când va fi dus pe ultimul drum Dan Lăzărescu

Preşedintele Agenției Naționale Anti-Doping a dezvăluit că înmormântarea fostului său coleg va avea loc, cel mai probabil, miercuri.

„A fost un arbitru înalt, dar acest lucru a dus și la problemele lui la coloană, chiar dacă a făcut gimnastică de specialitate. Fuma foarte mult în ultima perioadă, probabil că și acest fumat exagerat a dus la acest deces.

Mâine (n.r. miercuri) se va pare că va fi înmormântarea, dar, din păcate, cu această stare de urgență, nu vom putea fi alături de el.

A arbitrat meciuri în Champions League, cu Sorin Corpodean la centru, într-un Auxerre – Borussia Dortmund toată brigada a făcut un meci bun. A arbitrat în foarte multe derby-uri Steaua – Dinamo”, a mai precizat Cristi Balaj.

Mesajul fostei iubite

La scurt timp după anunţul decesului, Liubliana Nedelcu, fosta iubită a lui Dan Lăzărescu, a postat un mesaj emoţionant de adio pe contul personal de Facebook.

“Este al doilea om bun pe care Dumnezeu îl ia din viața mea mult prea devreme! Drum lin către îngeri, dragul meu! Vei avea mereu locul tău în inima mea!”, este doar o parte din mesajul postat de impresarul Liubliana Nedelcu.