Mărturisirile făcute de Teo Trandafir despre fiica ei, Maia! ”Mi-am dat seama că acesta e copilul. Cum a zis și ea «Din cer eu te-am ales»”

Publicat: 22/09/2021 | 11:02

Teo Trandafir este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune din România. În urmă cu 18 ani, vedeta Kanal D a adoptat o fetiță pe nume Maia, pe care o iubește nespus de mult! În cadrul unui interviu, Teo Trandafir a vorbit despre viața alături de fiica ei, dar și despre momentul adopției.

În cadrul unei emisiuni, Teo Trandafir a vorbit despre cel mai frumos om din viața ei, și anume fiica sa, Maia, pe care a adoptat-o în urmă cu 18 ani. Vedeta Kanal D a mărturisit că nu și-a dorit niciodată un copil, însă, odată cu venirea în viața ei a fetiței, totul s-a schimbat! Relația dintre cele două este foarte frumoasă, închegată, fiind bazată pe sinceritate și încredere. Venirea fetiței în viața prezentatoarei TV a făcut-o să se schimbe enorm.

”Eu nu am avut-o niciodată în gând pe Maia. Maia nu a fost în plan deloc. Niciodată! Eu nu voiam copii. Ce să fac cu copil? Eu nu sunt în stare să am grijă de mine. Abia mă descurc cu programul meu, abia mă descurc cu ale mele. «La 36 de ani… ce îți mai trebuie copil? Nu ești făcută să fii mamă, gata.» Am împachetat-o și aia a fost. Maia a venit, a picat din cer”, a mărtursit prezentatoarea TV.

Atunci când Teo Trandafir a adoptat-o pe fiica sa, își căuta un scop în viață. În calea ei ieșise o femeie însărcinată în opt luni și jumătate, dar care nu putea să păstreze copilul. Atunci, prezentatoarea TV a spus că o adoptă ea.

”Nu mi s-a întâmplat niciodată să rămân gravidă. (…) Am eu niște ai mei pe care îi știe toată lumea, dar e mai bine să nu-i numesc. Niște îngeri la vedere. Unul dintre ei a venit și mi-a zis că are în față o doamnă care este însărcinată în 8 luni jumătate și ceva s-a declanșat… Zic, deci de asta trebuie să îmi fac casă aici. Deci de asta toate astea… Au urmat niște cercetări, pentru că a trebuit să demonstrez că pot să țin copilul, să-l cresc și că pot să-l susțin, că am un comportament, o conduită. Mi-am dat seama că acesta e copilul. Cum a zis și ea «Din cer eu te-am ales»”, a spus Teo Trandafir în cadrul emisiunii ”În Oglindă”.

Despre Maia, Teo Trandafir mărturisește că apreciază simplitatea, modestia și se bucură de viață.

”De aia ea nu poartă branduri. Maia nu are fițe și figuri. A văzut cum e când nu ai ce încălța. Îi creștea piciorușul și eu nu aveam bani să-i cumpăr o altă pereche de pantofi. Ce fac?! Disperările și angoasele m-au șubrezit. Nu te întărește nimic, cum spun filozofii. Pe măsură ce trece timpul ești mai vulnerabil”, spunea ea. Iar despre momentul în care a adus-o pentru prima oară acasă, Teo Trandafir a pus-o în patul ei, inițial, pentru că era ușor nedumerită. Mai mult decât atât, vedeta Kanal D o lua cu ea când avea treabă: ”A fost teribil, pentru că a fost foarte cuminte. Eram cu Andreea, prietena mea cea mai bună. Au plecat acasă toți și am rămas eu. (…) Am avut și ajutor. Nu aveam cum să plec și să o las a nimănui în casă. O luam cu mine la Buftea”.

Sursă foto: captură video Youtube