Mascații au descins într-unul dintre cele mai cunoscute saloane de masaj erotic din Iași. 14 persoane au fost conduse la audieri

Publicat: 02/11/2021 | 13:05

Mascații au descins într-unul dintre cele mai cunoscute saloane de masaj erotic din Iași, după ce oamenii legii au aflat că în interior s-ar petrece ilegalități. Nici locuințele patronilor nu au scăpat neverificate. 14 persoane au fost conduse la audieri.

Unul dintre cei implicați în această poveste este fostul soț al unei doctorițe cunoscută în Iași. După acțiunea oamenilor legii, mai multe persoane au fost audiate, după care reținute. Salonul cu pricina se află pe strada Călărași din Iași și a ajuns în vizorul polițiștilor după ce aceștia au aflat că acolo s-ar practica mascat prostituția.

La data de 31 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași au efectuat 12 percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, începând cu anul 2018, angajatele ca maseuze la un salon de masaj din municipiul Iași ar fi prestat servicii sexuale contra-cost, sub pretextul oferirii unor masaje erotice, iar de banii obținuți ar fi beneficiat angajații și administratorii societății. În urma perchezițiilor, s-a dispus ridicarea, pentru continuarea cercetărilor, a 192.500 de lei, 395 de euro, 253 de dolari și 17 telefoane mobile.

(NU RATA: UN BUCUREȘTEAN A AJUNS ÎN INSTANȚĂ DUPĂ UN MASAJ EROTIC EȘUAT! MOTIVUL E FABULOS…)

De asemenea, 14 persoane au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, două femei și doi bărbați au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul IPJ Iași. La activități au participat și polițiști ai Poliției Municipiului Iași, ai Poliției Municipiului Pașcani, ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași, precum și jandarmi. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Cercetările continuă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

În urma acțiunii, cei doi proprietari ai salonului au fost reținuți. La fel și două dintre angajate.

Unul dintre cele mai cunoscute saloane de masaj erotic din Iași

Salonul de masaj este unul foarte cunoscut în Iași și a fost vizitat, de-a lungul timpului, de sute de oameni.

F****** Massage este un salon de masaj erotic situat în Iași pe strada Călărași. În cadrul salonului nostru se practică masaj erotic, masaj thailandez și masaj de relaxare. Echipa noastră este formată din 8 domnișoare care vă așteaptă zilnic de luni până sâmbătă în intervalul orar 11:00-21:00 și duminica între orele 11:00 – 18:00. F****** Massage vă oferă o experiență unică într-o locație selectă în care luxul și eleganța capătă o nouă formă. Finesse Massage se dezice de orice formă de prostituție sau proxenetism. În cadrul salonului nostru, contactul sexual este interzis. Domnișoarele din echipa Finesse Massage nu practică prostituția și nu oferă servicii sexuale contra-cost clienților ce ne trec pragul”, se arată în descrierea salonului, potrivit bzi.ro.

(NU RATA: PATRONUL UNUI SALON DE MASAJ EROTIC A FOST IMPUSCAT)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult