Măști sanitare puse la dispoziție de STB, pentru toți cei ce folosesc transportul în comun din Capitală

Publicat: 27/01/2020 | 16:41

Directorul general al STB, Andrei Creci, a anunțat în cadrul comandamentului de urgenţă convocat, luni, la sediul Primăriei, că vor fi puse la dispoziția tuturor călătorilor, măști sanitare, cu scopul de a se preveni apariția unor focare de infecție.

De asemenea, a mai adăugat că se vor achiziționa servicii de dezinsecţie şi dezinfectare care vor fi aplicate în mijloacele de transport, iar activități vor avea loc noaptea, conform sursei precizate. Măștile sanitare, vor fi împărțite, conform mențiunii venite din partea Gabrielei Firea, de către conducătorii mijlocului de transport sau de către controlorii acestuia. Edilul mai subliniază faptul că s-a luat această măsură ca o necesitate pentru călători, în această perioadă, în contextul prezenței virusului gripal, conform Agerpres.

Gabriela Firea a mai precizat că, aceste măști se vor achiziționa, în cel mai scurt timp și într-un număr cât mai mare, iar apoi vor fi distriuite în autobuze, troleibuze și tramvaie. În cadrul aceluiași comandament de urgență, Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu a anunţat că astfel de măşti vor fi distribuite şi în şcolile din sectorul său, scrie sursa precizată.