Matei Ghigiu, un cunoscut jurnalist, a murit! Anunțul a fost făcut de Dorin Chioțea

Publicat: 26/09/2018 | 13:18

Dorin Chioțea a anunțat, pe contul personal de socializare, că Matei Ghigiu, un cunoscut jurnalist și activist pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, a încetat din viață.

„Jurnalismul e meseria care te face să treci prin vieţile multor mii de oameni. Între cei pe care nu-i voi uita vreodată pentru umor, inteligenţă şi putere de luptă se află Matei Ghigiu. Finalul lui, petrecut azi-noapte şi despre care am aflat cu stupoare de câteva minute, mă mâhneşte profund. Odihnă veşnică să ai, prietene”, a scris Dorin Chiotea.

La rândul ei, partenera de viață a lui Matei Ghigiu a făcut o postare pe pagina sa de Facebook, în așa fel încât prietenii jurnalistului să afle detalii despre înmormântare.

„Dragi prieteni, dacă doriți să vă luați rămas bun de la Matei, el acum este la capela bisericii Acoperamântul Maicii Domnului (str. Prisaca Dornei nr. 1-3), lângă Policlinica Titan. Slujba va avea loc joi la ora 13.00 la biserică, după care înmormântarea va fi la Cimitirul Izvorul Nou (str. Liviu Rebreanu nr. 5) în zona Dristor. Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru mesajele voastre și că îl însoțiți acum pe Matei cu gândurile voastre„, a anunțat partenera lui Matei Ghigiu.

Matei Ghigiu nu a avut o viață ușoară, petrecând nu mai puțin de 35 de ani în scaunul cu rotile.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult