Mats Wilander: „Halep e schimbată față de anul trecut!”

Publicat: 08/06/2018 | 07:32
Fostul mare jucător de tenis Mats Wilander a declarat, că pentru Garbine Muguruza a fost greu să-şi facă jocul în faţa Simonei Halep, apreciind că jucătoarea română pare schimbată faţă de anul trecut.

„Nu a fost un meci care s-a ridicat la înălţimea pretenţiilor. Dar când ai în faţă pe cineva rapid ca Simona, e greu să îţi faci jocul. A fost mai relaxată, iar condiţiile meteo i-au fost propice.  E ceva schimbat faţă de anul trecut, acum nu a părut să piardă meciul din mână”, a declarat Wilander la emisiunea „Game, Schett&Mats”.

Înaintea meciului, Wilander anticipa că partida va fi una echilibrată, dar miza pe o victorie a ibericei, care avusese un meci mai scurt cu Şarapova și profitase de retragerea Lesiei Ţurenko.

După ce a trecut de Gabrine Muguruza, românca Simona Halep a spus că speră la titlu în acest an la Roland Garros.

„Ştiam că trebuie să fiu agresivă și să joc rapid. Totul a decurs foarte bine pentru mine, am fost puternică pe picioare și în plan mental. Loviturile mele au fost unele puternice și am avut încredere că pot juca așa din primul minut până în ultimul al meciului. În setul doi, după ce ea a făcut break-ul știam că trebuie să rămân în joc. Am avut încredere după primul set că aveam meciul în mână și nu am renunțat. Am luptat pentru fiecare minge și am crezut în fiecare lovitură. E o mare oportunitate pentru mine să joc din nou în finală. Voi încerca să joc mai bine ca în finala de anul trecut și să mă bucur mai mult decât anul trecut și să dau tot ce am mai bun. Apoi vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Halep la finalul meciului, la microfonul Eurosport.