Mbappe: „Nu mă interesează Balonul de Aur, vreau Cupa Mondială!”

Publicat: 11/07/2018 | 09:53
Kylian Mbappe, puștiul minune al „Cocoșului Galic” a declarat că accederea Franței în finala Campionatului Mondial din Rusia e visul vieții sale

„E de neimaginat. E visul unei vieți! Nu mai am cuvinte. Nici în cele mai grandioase vise ale mele nu mi-am imaginat această performanță, cu toate că sunt un mare visător. Mai e totuși un pas. Atât timp cât pot, vreau să ajut echipa, este tot ce contează pentru mine. Nu mă interesează Balonul de Aur, vreau Cupa Mondială”, a declarat Kylian Mbappe, care la acest Mondial și-a trecut în drpetul său trei goluri.

La rândul său, fundaşul Samuel Umtiti, autotrul unicului gol al semifinalei franța- Belgia, a declarat că accederea în ultimul act al competiției din rusia este rezultatul muncii sale și a coechipierilor săi.

„E rezultatul muncii noastre. Chiar dacă eu sunt cel care am marcat, ne-am apărat împreună foarte bine și am depus toate eforturile ca să ajungem aici. Ne-am făcut treaba, am fost decisivi, am fost 11 câini pe teren. La fel și cei care au intrat de pe bancă, iar mentalitatea asta ne-a adus victoria. E o nebunie. De obicei stăteam în mijlocul careului, dar în urmă cu câteva săptămâni analizând meciurile mele și fazele fixe am decis să atac prima bară și am fost răsplătit în această seară. N-am realizat mare lucru, dar știm că ne îndreptăm spre ceva uriaș. Mai avem un meci de jucat, e foarte, foarte important și vom da totul pentru a câștiga Mondialul”, a declarat Umtiti.

În finală, „Les Bleus” vor întâlni învingătoarea din a doua semifinală, Anglia – Croaţia, care va avea loc, miercuri, de la ora 21.00, la Moscova. Finala mare va avea loc duminică, la Moscova.