Meci de totul sau nimic pentru „câini” cu Astra!

Publicat: 13/11/2020 | 22:08

Sâmbătă de la ora 21:00 este programată restanța Dinamo București – Astra Giurgiu meci contând pentru runda a IX-a a Ligii 1.

Programată inițial luna trecută partida nu s-a putut disputa din cauza focarului de coronavirus de la giurgiuveni. Între timp Astra și-a rezolvat problemele iar LPF a decis ca partida să se dispute sâmbătă, 14 noiembrie, când Liga 1 este întreruptă ca urmare a acțiunilor loturilor naționale.

Restanța îi prinde pe giurgiuveni fără cel mai important jucător, goalkeeperul David Lazar fiind la reprezentativa lui Mirel Rădoi. De acest lucru ar putea profita din plin „câinii” care au șansa să pună capăt unei serii negre de cinci eșecuri consecutive, serie care i-a adus în subsolul clasamentului, Dinamo fiind pe locul 15  cu 5 puncte, cu unul mai mult decât Astra care închide clasamentul.

Restanța Dinamo- Astra se va disputa de la ora 21:00 în „Groapă”, duelul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look. Partida va fi arbitrată de o brigadă care îl va avea la centru pe Andrei Chivulete din Capitală.

După cum bine știți, Liga 1 este întreruptă ca urmare a acțiunilor loturilor naționale, urmâdn a se relua weekendul viitor după următorul program:

Program etapa a 11-a Liga 1
Vineri, 20 noiembrie
ora 17:30 Politehnica Iași – FC Argeș
ora 20:30 Dinamo – FC Voluntari
Sâmbătă, 21 noiembrie
ora 13:00 Academica Clinceni – Viitorul Constanța
ora 19:30 FC Botoșani – Universitatea Craiova
Duminică, 22 noiembrie
ora 17:00 FC Hermannstadt – Astra Giurgiu
ora 20:00 CFR Cluj – UTA Arad
Luni, 23 noiembrie
ora 18:30 Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sf Gheorghe
ora 21:00 Gaz Metan Mediaș – FCSB