Mediașul, victorii pe linie în play-out-ul Ligii 1

Publicat: 15/04/2019 | 20:58

Gaz Metan Mediaș a bifat cel de-al cincilea succes ddin tot atâtea posibile în această ediție a play-out-ului Ligii 1.

Echipa pregătită de Edward Iordănescu s-a impus la limită, scor 2-1 în deplasare cu FC Voluntari, formație care până la duelul cu ardelenii nu cunoscuse gustul înfrângerii în play-out.

Caiado și Rondon au marcat golurile formației pregătite de Iordănescu jr. în timp ce pentru gazde a înscris Alexandru Vlad, cu un șut deviat.

După acest joc, Gaz Metan a arătat că este principal candidată la câștigarea play-out-ului. Medieșenii au cea mai bună apărare, cel mai bun atac şi îl dau pe golgeterul Rondon în acest play-out, venezueleanul având 4 goluri marcate.

În urma acestui succes, după cinci runde din această ediție a play-out-ului Ligii 1, Gaz Metan Mediaș se află pe primul loc cu 31 de puncte în timp ce pe locul 2 se află Dinamo la trei lungimi în spate, podiumul play-out-ului fiind completaat de Poli Iași cu 23 de puncte.

De partea cealaltă, FC Voluntari a căzut după acest meci pe locul 5 în play-out cu 21 de puncte, la patru puncte de locul 6 pe care se află FC Hermannstadt, loc ce duce la baraj. De altfel cele două formații se vor duela într-un meci de șase puncte etapa viitoare la Pitești. Pe ultimele două locuri din play-out-ul Ligii 1 au rămas Dunărea Călărași și Concordia Chiajna cu 16 respectiv 14 puncte.

                    

Rezultatele etapei a V-a play-out Liga 1 Betano

Concordia Chiajna- Dunărea Călărași 3-0

Poli Iași- Dinamo București 0-1

FC Botoșani- FC Hermannstadt 1-0

FC Voluntari- Gaz Metan Mediaș 1-2

                         

Clasament play-out Liga 1

1 Gaz Metan Mediaș      5      5        0        0        10-3    31

2 Dinamo București        5      4        0        1        9-4    28

3 Poli Iași                         5      2        0        3        4-6    23

4 FC Botoșani                  5      1        1        3        3-6    22

5 FC Voluntari                 5      3        1        1        8-5    21

6 FC Hermannstadt        5      0        1        4        2-8    17

7 Dunărea Călărași        5      1        1        3        4-9    16

8 Concordia Chiajna       5      1        2        2        8-7    14