Medic din prima linie, dezvăluiri îngrijorătoare: ”Sunt pacienți tineri, fără factori de risc, pe care îi intubăm”

Publicat: 17/11/2020 | 12:27

Gabriel Găvriluț, șeful Secției de Pneumologie de la Spitalul Județean de Urgență din Zalău, a făcut dezvăluiri îngrijorătoare. Medicul avertizează că modalitatea de manifestare a infecției SARS-COV-2 și evoluția simptomatologiei sunt imposibil de prezis și de anticipat. În ciuda faptului că majoritatea celor infectați sunt asimptomatici sau fac forme ușoare, există și cazuri severe chiar în rândul tinerilor.

”Există pacienți care fac forme severe de boală și în absența comorbidităților sau vârstei avansate. Sunt pacienți tineri, fără factori de risc sau boli asociate, care după zile de evoluție favorabilă se deteriorează rapid, inexplicabil, având nevoie de oxigenoterapie, ventilație non-invazivă sau chiar invazivă (intubare).

Numărul de îmbolnăviri crește dramatic, la fel numărul deceselor provocate de coronavirus. În toată lumea, nu doar la noi. State cu sisteme de sănătate avansate au fost afectate sever de amploarea pandemiei. 

am avut pacienți vârstnici dar și tineri, pe care i-am preluat în serviciul de Pneumologie cu plămânii afectați sever încât abia realizau saturații de oxigen în sânge de 30-45 % (alarma se dă la saturații sub 90%). Am pacienți pe care i-am ventilat în secție săptămâni în șir, iar acum continuă tratamentul cu oxigen și ventilația non-invazivă la domiciliu. Există situații dramatice!”, a spus medicul.

Coronavirus România

Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.