Medicamentul miraculos care nu trebuie să îți lipsească din casă! Se ia după ingestia unei toxine

Publicat: 15/08/2022 | 12:23

Știai că există un medicament minune care poate salva viața celor dragi care au înghițit pastilele nepotrivite? Ingestia accidentală a unei toxine (de cele mai multe ori medicamente înghițite de copii) te poate ucide. 

Însă, există un tratament miraculos, care poate fi administrat până la venirea ambulaței.  ”Stomacul este și el o membrane, prin care trebuie să treacă lichidele, apa, alcoolul, drogurile, dioxidul de carbon și medicamentele se absorb direct din stomac, dacă ne doare capul și luăm o aspirină, ne trece într-un sfert de oră. Nu 8 – 9 – 10 ore cât durează toată digestia unui aliment. Care va fi absorbit în sânge după ce trece de stomac și e mărunțit în intestinul subțire. Abia apoi e preluat de circulația sanguină. Preluăm această informație tehnică despre organism și vedem cum putem să ne ajutăm în cazul unei intoxicări. Concret, ingestia accidentală de medicamente. Posibilă adesea în cazul celor mici”, spune Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, relatetază stirileprotv.ro.

”Doza antidot este 1 gram/ kilogram corp”

Prof. dr. Coriolan Ulmeanu, toxicologie, Spitalul ”Grigore Alexandrescu” face precizări vitale: ”O singură tabletuță poate să inducă în decurs de 30 de minute de la ingestie tulburări cardiovasculare și neurologice foarte severe, agitație neuropsihică marcată. Se numește cărbune activ sau cărbune activat. Și ar trebui să fie în farmacia de acasă a oricărei persoane. În cazul ingestiei accidentale de medicamente, luați imediat o doză de cărbune activat. Sau dați-i imediat copilului. Doza antidot cărbune activat este 1 gram/ kilogram corp. Aceasta, până vine ambulanța. Cărbunele activat are pori mici care adsorb în stomac medicamentul ingerat accidental și nu îl lasă să treacă în circulația sanguină. Același cărbune activat are rol de protecție și după ingestia altor substanțe care urmează aceeași rută. Dioxid de carbon, drogurile, alcoolul. Este un antidot ieftin și la îndemâna oricui. Din nou, în caz de accident, se folosește un gram de cărbune activ per kilogram corp”.

VEZI ȘI: NU MULTĂ LUME ȘTIE ASTA! DETALII DESPRE MEDICAMENTUL ÎMPOTRIVA ATACURILOR VASCULARE. CÂT DE MULT DĂUNEAZĂ ASPIRINA CORPULUI UMAN