Medicii de familie cer demiterea unui dintre consilierii lui Ludovic Orban. Declarațiile revoltătoare făcute de Virgil Guran

Publicat: 12/10/2020 | 11:56

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) solicită „demiterea urgentă” a lui Virgil Guran, unul dintre consilierii premierului Ludovic Orban după ce acesta a făcut o serie de declarații controversate la TV.

Concret, Virgil Guran a spus că în contextul răspândirii noului coronavirus, că „trebuie să iei măsuri, dacă nu eşti ferm, vei pierde. Şi trebuie să înţeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? (…) Ce să facem? E ca la militari, îi trimiţi la război, mai mor unii dintre ei, din păcate”.

Citește și: Un nou studiu atrage atenția oamenilor. Coronavirusul poate rezista până la 28 de zile pe ecranul telefonului și 4 săptămâni

Medicii de familie condamnă această declarație și spune că atitudinea lui Virgil Guran este cinică și iresponsabilă. „Declaraţia lui Virgil Guran, reprezentant al Executivului, este cinică şi iresponsabilă, militarii merg la război înarmaţi, nu ca medicii de familie, cu mâinile goale.

Lipsa de respect pentru medici şi lipsa de empatie faţă de pacienţi îl descalifică pentru orice funcţie publică. Sperând că declaraţia acestui consilier este o părere personală şi nu reprezintă poziţia Guvernului român SNMF cere urgent demiterea sa”, spun reprezentanții SNMF.

Pericolul îi pândește de peste tot

Mai mult, medicii de familie spun că nu au mașini care pot fi decontaminate și se expun clar pericolului infectării cu Covid-19. „Precizăm că medicii de familie nu dispun de maşini care pot fi decontaminate, nu dispun de echipamente potrivite și nici de posibilitatea de a se echipa și dezechipa în condiții de siguranță”, se mai arată într-un comunicat emis de SNMF.

Întrebat ce părere are despre aceste declarații, Ludovic Orban a spus: „Nu știu ce a declarat Virgil Guran. Voi purta o discuție cu reprezentanții medicilor de familie. Domnul Guran nu este responsabil pe partea de sănătate”.

„Îi trimiţi la război, mor o parte dintre ei, din păcate!”

„Vă spun că trebuie să luăm măsuri urgente, de la minut la minut se schimbă lucrurile şi acum, cu tot respectul pentru opoziţie şi pentru toată lumea, nu ştiu ce înseamnă să guvernezi când guvernezi într-o pandemie şi în ceva care n-a mai fost, la care nu se pricepe nimeni, nu poate să previzioneze nimeni exact exact ce se întâmplă şi trebuie să iei nişte măsuri.

Nu rata: Primarul orașului Călărași a murit din cauza noului coronavirus

Dacă nu eşti ferm, vom pierde. Trebuie să înţeleagă toată lumea acest lucru şi nu vrea nimeni…. Cine vrea să trimită medici să moară sau… Doamne fereşte de aşa ceva. Din păcate să ne uităm în Italia, Spania, tot aşa, sunt foarte mulţi medici, s-au infectat, ce să facem? E ca la militari – revin la militari – îi trimiţi la război, mor o parte dintre ei, din păcate”, a spus Virgil Guran.