Meghan Markle, ținută la ușă de Casa Regală! Decizie fără precedent la discuția de împăcare cu prințul Harry

Publicat: 20/08/2023 | 14:46

După luni de tensiuni între Regele Charles și fiul său, Prințul Harry, se pare că există speranța unei reconcilieri. Potrivit unor surse, se poartă anumite discuţii între mezinul familiei şi Palatul Buckingham, însă Meghan Markle nu este aşteptată la reuniune.

Prințul Harry are programat zborul în California prin Londra, la încheierea călătoriei de anul acesta din Germania, acolo unde va participa la Jocurile Invictus (9-16 septembrie).

Regele Charles, în vârstă de 74 de ani, urmează să se întoarcă și el din vacanța de vară de la Balmoral la mijlocul lunii septembrie, ceea ce înseamnă că atât monarhul, cât și fiul său cel mic se vor afla în capitala Marii Britanii în același timp.

Drept urmare, este posibil ca cei doi să-și fi stabilit o întâlnire în speranța unei împăcări în cadrul familiei regale, după lansarea declaraţiilor explozive din cartea Prinţului Harry şi din documentarul de pe Netfilx.

CITEŞTE ŞI: DISPARIȚIA BIZARĂ A PRINȚULUI HARRY DE PE PLATFORMA ACCESATĂ ÎN LUMEA ÎNTREAGĂ. PRESA BRITANICĂ A REMARCAT CIUDĂȚENIA DE PE NETFLIX

Se pare că personalul face planuri pentru ca „discuțiile de pace” să aibă loc pe 17 septembrie, înaintea călătoriei regelui în Franța, din 20 septembrie.

„Regele are o vizită oficială reprogramată în Franța pe 20 septembrie, așa că are câteva zile libere la Londra pentru a se întâlni cu fiul său. Reprezentanţii Palatului Buckingham încearcă să pună la punct ultimele detalii în timp ce vorbim”, a declarat o sursă pentru ok.co.uk.

Deși se spune că Meghan îl însoțește pe Harry la Jocurile Invictus, sursa a mai declarat că este „foarte puțin probabil” ca ea să fie inclusă în orice „discuții de pace” care ar putea avea loc între Prinţ și tatăl său.

Meghan Markle divorțează pentru 80 de milioane?

În luna iulie a acestui an, o nouă informație a alimentat și mai mult un posibil divorț dintre Meghan și Harry. Mai exact, un comentariu de pe Twitter a atras milioane de vizualizări.

Ada Lluch a susținut că cei doi se află în proces de separare legală. De altfel, susține că fratele Prințului William ar fi, deja, singur. De asemenea, tot ea spunea că Meghan Markle ar fi fost cea care a intentat divorțul şi i-a cerut lui Harry o sumă colosală.

„Se zvonește că Meghan Markle se separă de Harry. L-a luat de lângă familia lui, după ce a făcut de râs Familia Regală britanică, și a făcut ca întreaga națiune să-l urască. Acum, că Harry este falit și singur din cauza ei, ea ar fi depus actele de divorț cerând 80 de milioane de dolari, plus custodia totală a lui Archie și Lilibet”, scria comentatoarea Ada Lluch.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult