Meriam Jane, din echipa lui Tudor Chirilă, a deschis show-ul! A cântat din repertoriul Mariei Tănase: ”Eşti o explozie…”

De: Cancan
Publicat: 15/12/2017 | 20:46

Marea finală, exclusiv feminină, a competiţiei „Vocea României”. Ana Munteanu (echipa Smiley), Zsuzsana Cerveni (echipa Loredanei), Andrada Creţu (echipa Despot), Meriam Jane (echipa Chirilă) se vor lupta pentru a obţine marele premiu de 100.000 de euro! Fiecare concurentă va cânta atât individual, cât şi în duet alături de un artist autohton cunoscut.

Meriam Jane a fost prima concurentă a finalei de la ”Vocea Româniai”. Tudor Chirilă i-a făcut o prezentare de excepţie. ”Am simţit că arde”, a spus cântăreţul. 

Meriam a cântat melodia ”Lule, lume”, a Mariei Tănase, şi a făcut-o excepţional. Ovidiu Lipan Ţăndărică a fost primul care a felicitat-o pe artistă, pentru felul în care a cântat. ”Eşti o explozie”, a spus Ţăndărică.