Mesaj comico-scandalos într-o biserică din Năvodari: „Aprinderea lumânărilor de altă proveniență…”

Publicat: 15/10/2019 | 08:15

Un bărbat din Năvodari a avut parte de o surpriză teribilă atunci când a dorit să aprindă lumânări pentru vii și pentru morți. Bărbatul a venit ”pregătit” de acasă, însă – atunci când a dorit să aprindă lumînările – a rămas fără cuvinte.

Un reprezentant al Consiliului Parohial a lipit un afiș care să poată fi citit de toți enoriații. Iar respectivul mesaj este unul cu ”impact emoțional” puternic și ar trebui să îi determine pe credincioși să cumpere lumânări… doar din biserica respectivă. Formularea este una ”comico-scandaloasă”, motivul pentru care ar trebui să nu vii cu lumânări de acasă fiind unul de natură… duhovnicească, cel puțin în teorie.

„Aprinderea lumânărilor de altă proveniență decât cele bisericești nu vă aduce niciun folos duhovnicesc”, este ”informarea” șocantă a Consiliului Parohial.