Mesajul Arianei Grande, după ce a fost la un pas de moarte pe scena de la Manchester Arena

De: Cancan
Publicat: 23/05/2017 | 08:49

Ariana Grande a postat pe Twitter un mesaj prin care le-a mărturisit oamenilor din întreaga lume că se simte devastată de cele întâmplate pe Manchester Arena, în timpul concertului ei. Cântăreaţa a spus că nu are cuvinte pentru a-şi exprima regretele şi că-i pare extrem de rău.

„Sunt devastată. Din toată inima, îmi pare foarte, foarte rău. Nu am cuvinte”, a scris artista pe Twitter.

Organizatorii spectacolului de pe Manchester Arena au scos-o pe Ariana Grande de pe scenă după producerea exploziei şi au anunţat ulterior că aceasta este în siguranţă şi nu a fost rănită. Deflagraţia s-a soldat cu 19 morţi şi 59 de răniţi şi poliţia investighează incidentul ca fiind un atac terorist. Dacă ipoteza teroristă se confirmă, este cel mai grav atentat pe teritoriul britanic de la atacurile din 7 iulie 2005 de la Londra, când 52 de oameni şi-au pierdut viaţa şi aproape 700 au fost răniţi.

În vârstă de 23 de ani, Ariana Grande este foarte populară în rândurile adolescenţilor. Ea a debutat ca actor în musical-ul 13, pe Broadway. Succesul în muzică l-a înregistrat în 2013, cu melodia The  Way, de pe primul său album. În 2014 Ariana Grande a primit premiul Music Business Association în categoria ”Breakthrough Artist of the Year”, în semn de recunoaştere a performanţei artistei pe durata anului 2013, relatează News.ro.