Mesajul lui Klaus Iohannis pentru Donald Trump. Președintele american are coronavirus

Publicat: 02/10/2020 | 19:22
Mesajul lui Klaus Iohannis pentru Donald Trump. Președintele american are coronavirus

Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, un mesaj încurajator lui Donald Trump și soției sale, Melania, după ce aceștia au fost diagnosticați cu noul coronavirus. 

Președintele României a transmis mesajul public, pe contul său de Twitter, cu urări de însănătoșire grabnică președintelui american. Medicul personal al lui Donald Trump a anunțat că președintele american este bine și va rămâne izolat la Casa Albă pentru moment.

Citește și: Donald Trump și soția lui, Melania, au COVID-19! Anunțul făcut de președintele american

Mesajul de la Casa Albă

Donald Trump, 74 de ani, și soția sa, Melania, (50 de ani) a anunțat că este infectat cu coronavirus. „În această seară, Prima Doamnă și cu mine am fost testați pozitiv la COVID-19. Vom începe carantina și recuperarea imediat. Vom trece prin asta împreună”, a scris Donald Trump, pe Twitter, în noaptea de joi spre vineri, la ora 1:00 (ora Washington DC).

De pe pagina de Twitter a Primei Doamne a SUA, Melania Trump (50 de ani) a anunțat că „după ce prea mulți americani au trecut prin asta în acest an, președintele și cu mine vom intra în carantină acasă, după rezultatul pozitiv la COVID-19”.

Nu rata: Reacția Melaniei Trump după ce a fost testată pozitiv cu noul coronavirus

„Ne simțim bine; Am anulat toate evenimentele din perioada următoare. Aveți grijă să fiți în siguranță și vom trece cu bine prin această încercare”, se mai arată în mesaj.