Mesajul lui Victor Ponta cu ocazia Zilei Imnului National al Romaniei: „Avand aceste doua repere, nu putem gresi drumul”

De: Cancan
Publicat: 30/07/2014 | 13:50

„În lumea tot mai grăbită în care trăim, în care peste identităţi pare să treacă un soi de tăvălug nivelator, un imn ca ”Deşteaptă-te, române!” pare să fie un anacronism. Şi totuşi, el este, înainte de toate, un simbol al demnităţii regăsite a unei naţiuni greu încercate de timp şi de istorie, naţiunea română.

Devenit cunoscut în revoluţionarul an 1848, care a schimbat faţa Europei, Imnul nostru national a fost scris de poetul ardelean Andrei Mureşanu, prin 1842, pe muzica lui Anton Pann. Poezia apărută în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” a lui Gheorghe Bariţiu s-a numit initial „Un răsunet”. Cântecul a rămas în conştiinţa poporului român de pretutindeni cu titlul „Deşteaptă-te, române” şi a salutat redeşteptarea naţiunii române, în zilele Revoluţiei din 1989.

Alegerea noului imn al României revenită la democraţie a venit firesc si s-a impus fără drept de apel. Ca să-i înţelegem pe deplin sensul, trebuie să ne cunoaştem pe de-a întregul istoria, cu bunele şi mai puţin bunele ei şi să învăţăm lecţiile pe care ni le oferă.

Anul acesta trebuie, prin votul nostru, să ne recăpătăm demnitatea, după zece ani de regim politic al bunului plac, care a adus atingere democraţiei, credibilităţii instituţiilor ei, şi un lung şir de eşecuri economice şi sociale. Este momentul unei noi ”deşteptări” a naţiunii, care poate să-şi construiască viitorul în acord cu nevoile şi aşteptările cetăţenilor români, într-o Europă confruntată cu o mulţime de sfidări.

Cinstindu-ne imnul, ne cinstim înaintaşii, istoria naţională şi exprimăm dorinţa noastră de a trăi în libertate. Viitorul României are două repere clare: demnitatea cetăţenilor, a naţiunii şi libertatea lor de a-şi decide soarta. Având aceste două repere, nu putem greşi drumul”, a postat Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

G.C.