ALERTĂ METEO. Cod galben de ceață în București și în alte 13 județe

De: Cancan
Publicat: 12/11/2018 | 07:34
METEO 12 noiembrie

METEO 12 noiembrie.  Meteorologii au emis atenţionări de cod galben de ceaţă pentru București și 13 judeţe din centrul, sudul și sud-estul țării, în vigoare până la ora 9.00, respectiv 10.00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, este cod galben de ceaţă în Bucureşti, Ialomiţa, Prahova, Giurgiu, Brăila, Dâmboviţa, Buzău, Ilfov, Călăraşi, Teleorman, Covasna, Harghita, Mehedinţi și Constanța. Avertizările sunt în vigoare până la ora 9.00 pentru Mehedinţi, Constanța și până la ora 10.00 în restul zonelor vizate.

Ceaţa determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

În județele Covasna și Harghita se va depune și chiciură.

METEO 12 noiembrie. Temperaturile scad

Luni, temperaturile mai scad cu două grade Celsius, iar meteorologii anunță că valorile se apropie ușor de nivelul climatologic la care ne aflăm. Totuși, pe timpul zilei încă ne vom bucura de soare în vest, centru și nord, și în sud est. De marți,vremea se răcește simțitor, mai ales în sud și în est, unde se vor înregista ploi sau burniță, existând riscul apariției poleiului.

Cerul va fi acoperit de nori încă de la primele ore ale dimineții, dar și nopatea. Temperaturile maxime nu vor depăși  12°C, cu trei grade mai puțin decât în ziua precedentă. Totuși, temperataurile nocturne mai cresc cu trei grade față de noaptea de duminică, atingând valoarea de 7 grade Celsius. Vântul suflă cu 9 km/h dinspre NE, iar nopatea cu 12 km/h dinspre NE.

De asemenea, pe parcursul nopții există șanse de precipitații, dar nu sunt anunțate ploi. Temperaturile continuă să scadă pe parcusul săptămânii viitoare!

METEO 12 noiembrie. Prognoza meteo la munte 12 noiembrie 2018

La munte, atmosfera este însorită pe timpul zilei, dar ceața ușoară va predomina în cursul nopții. Temperaturile la amiază vor atinge maxime de  12°C, la fel ca în ziua precedentă, iar noaptea, acestea vor mai crește cu două grade – atingând valori de 3°C. Șansele de precipitații sunt scăzute, nu sunt anunțate ploi. Aerul cețos va fi prezent și pe parcursul nopților viitoare.

Temperaturile continuă să scadă de marți,iar joi vom avea fenomene de lapoviță și ninsoare.