METEO 19 IULIE! Se anunţă caniculă în orele după – amiezii

De: Cancan
Publicat: 19/07/2017 | 07:35

Cerul va avea unele înnorări în a doua parte a zilei în zona de munte, unde izolat vor fi averse şi descărcări electrice, în timp ce în restul ţării va fi variabil la senin, exceptând litoralul unde va fi parţial noros la începutul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua la ţărmul mării. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile intramontane şi 21 de grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.

LA BUCUREŞTI: Vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 31…32 de grade. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 16…18 grade.