Meteorologii au făcut anunţul! Schimbare RADICALĂ a vremii în următoarele zile

De: Cancan
Publicat: 28/04/2017 | 14:40

Meteorologii au emis o informare meteo de ploi, intensificări ale vântului şi, pe alocuri, vijelie în perioada 29-30 aprilie în zonele de deal şi de munte. Vor fi afectate regiuni din Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi local în Muntenia.

Sâmbătă dimineaţă va ploua în special în vest şi nord-vest, apoi, după prânz, aversele cu tunete şi fulgere vor cuprinde mare parte a ţării. Local se vor aduna cantităţi importante de apă şi va cădea grindina.

Duminică, mai ferite de ploi vor fi doar sud-vestul şi estul extrem. Temperaturile vor scădea peste tot, iar la altitudini mari în masivele nordice vor apărea precipitaţii mixte. Luni, averse vor mai fi doar în prima parte a zilei, în jumătatea de nord a ţării.

De asemenea, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali.