Meteorologii, avertisment îngrijorător pentru România! Urmează cea mai secetoasă perioadă din istorie?!

Publicat: 21/06/2022 | 09:02
Sursă foto: Colaj Pixabay

Meteorologii transmis un avertisment îngrijorător pentru România. În țara noastră ar urma să se instaleze cea mai secetoasă perioadă din istorie, vara aceasta. Ce a transmis Elena Mateescu, directorul ANM, despre prognoza meteo a verii lui 2022?

Meteorologii anunță o vară caniculară. Directorul ANM Elena Mateescu, însă, transmite un avertisment îngrijorător pentru România potrivit căruia ar urma să se instaleze cea mai secetoasă perioadă din istorie, în Moldova.

”Va fi o vreme deosebit de călduroasă, chiar caniculară în zonele sudice ale țării. Mâine contăm chiar pe valori de până la 35 de grade Celsius în bună parte din sudul țării, acolo unde și disconfortul termic va fi unul ridicat. Astăzi am înregistrat deja două recorduri ale unor temperaturi maxime zilnice, ca fiind cele mai ridicate valori maxime pentru o zi de 2 0 iunie, la Săcuieni, 34 de grade, față de recordul anterior, 33.8, și iată, în zona de munte, la Vârfu Vlădeasa, 21.2 grade, față de recordul anterior de 20.2 grade, iar la Turda, 33 de grade. A însemnat egalarea recordului deținut până în prezent de când se fac măsurători meteorologice și această valoare este considerată cea mai călduroasă zi de 20 iunie pentru această stație de până în prezent”, transmite directorul ANM.

Citește și METEOROLOGII ACCUWEATHER ANUNȚĂ O VARĂ CUM N-A MAI FOST ÎN ROMÂNIA. CE TEMPERATURI VOR FI ÎN IUNIE ȘI IULIE 2022, ÎN BUCUREȘTI

Urmează cea mai secetoasă perioadă din istorie?!

Până la finalul lunii iunie, vremea va fi extrem de călduroasă în majoritatea regiunilor din țară. Vremea se va menține la fel și în prima jumătate a lunii iulie. Mai mult decât atât, seceta ar putea fi predominantă într-o zonă a țării, și anume Moldova. De asemenea, sunt vizate și regiunile Dobrogea, Muntenia și sudul Olteniei. Seceta ar putea avea efecte asupra agriculturii și în vestul Crișanei și al Maramureșului.

”Căldura din această perioadă, asociată și cu insuficiența și lipsa precipitațiilor, vor accentua fenomenul de secetă în bună parte din țară, dar mai ales în jumătatea estică, acolo unde seceta este una puternică și chiar extremă. Și putem să confirmăm la acest moment că perioada 1 septembrie 2021 iată, până în prezent, 15 iunie 2022 este a cincea perioadă cea mai secetoasă din istorie a măsurătorilor meteorologice și dacă perioada următoare va fi în continuare, va păstra semnalul unui deficit de precipitații, cu siguranță în zona Moldovei, în Dobrogea sau în cea mai mare parte a Munteniei, dar și în sudul Olteniei sau în vestul Crișanei și al Maramureșului, seceta va putea să aibă efecte asupra agriculturii”, a mai transmis directorul ANM, arată antena3.ro.

Vezi și ALERTĂ ANM! VINE CANICULA ÎN ROMÂNIA. NE AȘTEAPTĂ TEMPERATURI DE 35 DE GRADE

Estimări meteo pentru perioada 20.06.2022 – 18.07.2022

Săptămâna 20.06.2022 – 27.06.2022

Temperatura aerului: Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sud-vestice și local în cele estice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații: Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice, centrale și la munte.

Săptămâna 27.06.2022 – 04.07.2022

Temperatura aerului: Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice.

Cantitățile de precipitații: Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice.

Săptămâna 04.07.2022 – 11.07.2022

Temperatura aerului: Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații: Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 11.07.2022 – 18.07.2022

Temperatura aerului: Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudvestice.
Cantitățile de precipitații: Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în sud-vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Sursă foto: Colaj Pixabay