”Mica Delegație” condusă de Serghei Șoigu, care sosește într-o așa-zisă vizită „oficială” în Republica Moldova, numără peste 30 de persoane

Publicat: 22/08/2019 | 15:31

”Mica Delegație” a ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu – care va sosi la invitația președintelui Republicii Moldova pentru a participa la evenimentele din 24 august dedicate „marcării celor 75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism” -, numără peste 30 de persoane. Informația a fost oferită de surse demne de încredere pentru Realitatea.md.

Aproximativ 10 persoane din personalul de securitate al ministrului rus ar fi în deja în Republica Moldova, încă 17 urmând să sosească mâine. Ultimele 15 persoane sau mai multe vor ateriza împreună cu Serghei Șoigu, în această sâmbătă. Aceleași surse au mai declarat că din delegație fac parte zeci de ofițeri, inclusiv mai mulți generali din Statul Major al Armatei ruse și din cadrul Ministerului Apărării al Federației Ruse. Oficial, însă se cunoaște doar că va fi prezentă și vicepreședinta Consiliului Federației din Rusia, Galina Karelova.

”Această vizită nu este una oficială”

Prim-ministrul Maia Sandu a declarat că nu poate semna niciun acord în cadrul vizitei rușilor, pentru că nu s-au respectat toate demersurile.

„Întrucât nu ați întreprins toate demersurile legale, această vizită nu este una oficială. Drept urmare, Guvernul nu este implicat în această vizită și nu pot fi semnate acorduri sau înțelegeri oficiale. Ca orice cetățean străin, domnul Șoigu poate să viziteze Republica Moldova în calitate de persoană privată dar întâlnirea dumneavoastră nu poate purta un caracter oficial, dumneavoastră nu puteți să semnați niciun acord”, a punctat Maia Sandu. (Citește articolul integral AICI)