Mihaela Rădulescu, dezvăluiri picante din viața intimă. Cum a fost prima noapte de dragoste din viața ei

Publicat: 03/12/2022 | 16:37
Mihaela Rădulescu are un singur copil / Sursă foto: Facebook

Mihaela Rădulescu (53 de ani) a dat din casă tot! Vedeta de televiziune a vorbit despre cum a arătat prima noapte de dragoste din viața ei. La ce vârstă și-a pierdut inocența Mihaela Rădulescu și ce a spus despre iubitul de la acea vreme.

Mihaela Rădulescu este o femeie asumată și nu ezită să spună lucrurilor pe nume. Are un caracter puternic și dă dovadă de foarte mult curaj. Vedeta de televiziune a vorbit despre un subiect extrem de delicat și de intim: prima noapte de dragoste. A făcut confesiuni în cadrul unui interviu și a spus cum a arătat prima experiență sexuală.

Mihaela Rădulescu, dezvăluiri din viața intimă

Vedeta susține că avea aproape 17 ani când a ales să-și înceapă viața sexuală, iar iubitul, de la vremea respectivă, a fost cam neîndemânatic, după cum spune chiar ea.

„Aveam aproape 17 ani, muream de curiozitate și aproape că eu am provocat „experiența”. Iubitul meu mă tot săruta, mă tot amețea, dar, era mult prea timid pentru planurile mele. Am preluat conducerea, urmându-mi instinctul, căci experiență nu exista, eram mult mai liberă decât el, care era oarecum îngrozit de ideea dezvirginării. Am consumat întâmplarea, nu mi s-a părut nimic grozav, poate și pentru că am avut ghinionul să încep cu un bărbat stângaci și complexat, în fine, un adolescent chinuit, oarecum de familie, care, cred, că și astăzi are probleme la așternut (să mă scuze!)”, a spus Mihaela Rădulescu, pentru revista Tango.

Mihaela Rădulescu / sursă foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI:Mihaela Rădulescu se retrage din viața publică. Ce a postat pe rețelele de socializare:„După atâția ani ca persoană publică…”)

Ce spune Mihaela Rădulescu despre relația cu Felix Baumgartner

În prezent, Mihaela Rădulescu trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Felix Baumgartner și se înțelege de minune cu el, după cum spune ea. Călătoresc mult și se bucură de fiecare moment petrecut împreună.

„Suntem împreună deja de ceva vreme și nu ne-am despărțit decât prin titlurile presei din România. Noi suntem mereu plecați, nu avem doar o casă, locuim în Elveția, Germania, Austria… prin hoteluri mai mult. Asta mă ajută, că nu spăl, nu fac de mâncare”, a mai declarat vedeta.