Mihai Bobonete, despre ce a rămas în urma furtunii-apocaliptice din Halkidiki: ”Proporțiile dezastrului se mai pot vedea…”

De: Cancan
Publicat: 12/07/2019 | 20:49
Mihai Bobonete, proprietarul a două mașini de colecție

Furtuna devastatoare care a avut loc în stațiunea Halkidiki (Grecia) a făcut victime inclusiv din România. O mamă și fiul ei de 8 ani au murit după ce acoperișul unei taverne s-a prăbușit peste ei. Alți români, printre care și Mihai Bobonete, au fost martori la această dezlănțuire a naturii care a lăsat în urmă o imagine cutremurătoare, o spune chiar el. 

Mihai Bobonete se afla pe o terasă când a început furtuna care a devastat zona Halkidiki din Grecia. Imediat după furtună, el a dat detalii despre cele întâmplate pe contul său de socializare. Acum, actorul a oferit noi informații.

Sunt pe terasa apartamentului pe care il avem inchiriat aici in Grecia.
Venim pe Sithonia in Hakidiki de 4 ani si ne place tare mult. Au mancare excelenta, marea este super albastra, ei sunt primitori, preturile sunt relativ conforme cu serviciile care ti se ofera, ai multe plaje de vizitat si de baut un tzipuro pe fiecare dintre ele iar copiii sunt intotdeauna incantati si ca la ei acasa.
Acum, da, bineinteles ca nu e ca si cum nu s-antamplat nimic, nu, e zona cea mai afectata de aceasta furtuna care a aparut de nicaieri acum doua seri.
Retineti totusi ca a fost o furtuna nemaivazuta in ultimii 50 de ani iar unii spun ca ei nu stiu sa fi fost vreodata ceva mai de amploare decat aceasta tornada/ciclon sau ce o fi fost. Asadar, slabe sanse sa se repete curand iar asta are si o explicatie logica pe care o puteti gasi in explicatiile meteorologilor. 
A fost nasol tare, inspaimantator e cuvantul potrivit pentru imaginile care mi se deruleaza si acum prin fata ochilor.
Au murit oameni, au fost raniti peste 100 de turisti si localnici, pagubele materiale nu sunt inca estimate iar proportiile dezastrului se mai pot vedea pe stradutele paralele cu drumul principal care strabate bratul de pe o parte pana pe cealalta a Sithoniei, intr-un ocol in care urci si cobori de atatea ori incat ti se infunda urechile de la diferenta de presiune de minim 5 ori.
Copaci retezati sau contorsionati si cazuti la pamant, locuri care nu mai exista si greci tristi care inca se intreaba ce i-a lovit.
Nu e curent pe toata peninsula.
Revin, sunt pe terasa, peste drum de terasa mea micuta e un loc unde era un copac mare si stufos, acum nu mai e, e un loc gol si nu prea, caci pe el, pe locul ala, acum sta si fumeaza picior peste picior un grec batran. Sta pe un scaunel, fumeaza, se uita in zare la mare si dintr-o masina trasa la umbra, se aude usor, in surdina, Edith Piaf si al ei Rien… E cadrul perfect…

Grecii sunt suparati, le pleaca turistii, au mult de munca sa restabileasca micul paradis, sunt socati… Dar, vorba unuia de la o taverna azi „What to do?…” iar apoi a inceput sa cante din Beatles la masa noastra si noi cu el, in semn de recunostinta pentru pozitivitate :” Love… Love me do…