Mihnea, fiul lui Adrian Năstase, s-a căsătorit cu Corina Corolevschi. Unde și-au oficializat relația “Ken” și “Barbie” din politică

Publicat: 04/09/2021 | 15:51

Mihnea, fiul fostului premier Adrian Năstase, s-a căsătorit cu iubita lui, Corina Corolevschi, fiica unui cunoscut om de afaceri din Constanța. Cununia civilă a avut loc, sâmbătă, la Primăria Sectorului 1, în prezența familiilor celor doi și a prietenilor apropiați.

“Ken” și “Barbie”, după cum au fost supranumiți grație frumuseții lor fizice, s-au căsătorit la orele dimineții. Cei doi și-au asortat ținutele. Corina a purtat o rochie albă simplă, în timp ce Mihnea a optat pentru un costum alb, fără cravată sau papion. Petrecerea de nuntă se anunță a fi una faraonică.

(VEZI AICI: IMAGINI ÎN PREMIERĂ CU ”FETELE” DIN FAMILIA NĂSTASE. NURORILE PREMIERULUI AU SCOS BEBELUŞUL LA PLIMBARE!)

Mihnea și Corina, colegi în Parlamentul European

“Ken” și “Barbie” s-au cunoscut în urmă cu șase ani. Pentru o perioadă au locuit la Bruxelles, iar anul trecut s-au logodit. Cei doi sunt colegi inclusiv în Parlamentul European. Apar la reuniuni îmbrăcați la patru ace, fiind în pas cu moda, fapt care îi face și mai apreciați în ochii colegilor.

Mihnea și Corina sunt inclusiv parteneri de afaceri. La finalul lunii mai, cei doi și-au făcut un camping modern pe plaja de la Corbu, afacere derulată prin două firme, unde tinerii sunt co-acționari.

Totul despre “Ken” și “Barbie” din politică

În vârstă de 27 de ani, Mihnea Nastase a făcut liceul în Elveția, facultatea la Paris și masterul la Londra. Potrivit presei, eurodeputatul PSD Cătălin Ivan l-a angajat în funcția de asistent la Bruxelles, unde salariul minim este de 1.619 euro, plus alte beneficii.

(NU RATA: SĂRBĂTOARE ÎN FAMILIA FOSTULUI PREMIER ADRIAN NĂSTASE. CE MESAJ LE-A TRANSMIS FANILOR)

De partea cealaltă, Corina Corolevschi (31 de ani) este o fostă campioană balcanică și multiplă campioană națională la mai multe probe de viteză și ștafetă. S-a apucat de sport la 9 ani şi până în 2011 a strâns un palmares de invidiat. A fost campioană balcanică la ştafeta de 4×100 metri, dublă campioană naţională la 60 metri, campioană naţională la 200 metri şi campioană naţională cu ştafeta de 4x3x2x1. Din păcate, o accidentare a forțat-o să renunţe la sport.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult