Milionar român de top, suspectat că şi-a ucis un angajat!

De: Cancan
Publicat: 08/11/2012 | 15:38
Constantin Bădescu este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din zona Olteniei

Constantin Bădescu este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din zona Olteniei

Omul de afaceri severinean Constantin Bădescu, cel care figurează în topul celor mai bogaţi români, este acuzat de către procurori că nu ar fi străin de moartea suspectă a unui dintre cei mai apropiaţi oameni din firma sa, Ciurea Daniel. Procurorii susţin că moartea acestuia ar fi survenit în mod suspect după ce actele firmei Trans Baco au luat foc odată cu Autogara din Drobeta Turnu Severin. De o săptămână, prosperul om de afaceri se află în arestul IPJ Mehedinţi, după ce procurorul Constantin Şopalcă împreună cu poliţişti de la SCCO Mehedinţi, au organizat un flagant, în urma căruia au fost ridicaţi mai mulţi oameni din Strehaia, dar şi severineanul Constantin Bădescu. La vremea respectivă s-a făcut public pentru presă că în spatele acestor percheziţii şi reţineri pentru 29 de zile ar sta unele operaţiuni de spălare de bani de peste 12 milioane de euro.
Din rechizitoriul instanţei de judecată, semnat de procurorul Constantin Şopalcă şi admis de judecătorul Ionela Ţamblac, am aflat că mâine, la instanţa Tribunalului din Craiova, se va face un recurs, în care Constantin Bădescu are cele mai grave acuzaţii: distrugerea prin incendiere a Autogării din Drobeta Turnu Severin şi moartea suspectă a partenerului de afaceri Ciurea Daniel, moarte survenită la scurt timp după incendiu. „Nu mi-a venit să cred când în sala de judecată, procurorul Constantin Şopalcă a încercat să convingă instanţa cum că clientul meu ar fi implicat în moartea suspectă a partenerului său de afaceri Ciurea Daniel şi am rămas constenat când s-a menţionat că în procesul final de şedinţă, judecătorul Ionela Ţamblac, a trecut favorabil pentru reţinerea clientului meu pentru 29 de zile pentru moartea suspectă a lui Ciurea Daniel şi distrugerea prin incendiere a autogării din Drobeta Turnu Severin. Precizez că aceste acuzaţii nu au ce căuta în dosarul de reţinere a clientului meu, omul de afaceri Constantin Bădescu, fiind reţinut pentru aşa-zise fraude economice.”, a declarat Sorin Crudiu, avocatul omului de afaceri, Constantin Bădescu.

Procuroii îl suspectează pe Bădescu de uciderea unuia dintre directorii săi, decedat în condiţii misterioase

Bădescu este unul din oamenii de afaceri cei mai influenţi din Mehedinţi, proprietarul unor firme de transport local şi regional, desfăşoară activităţi în domenii precum distribuţia de produse alimentare şi băuturi, restaurante şi construcţii.

În 2011, una din firmele lui Bădescu, Trans Baco, ar fi avut contracte generoase cu statul. Numai în 2011, compania a câştigat cel puţin şapte licitaţii publice cu diverse primării din Mehedinţi şi Dolj, cu Regia Autonomă pentu Activităţi Nucleare, dar şi cu RAR.
Multe dintre licitaţiile privind reabilitarea drumurilor din Mehedinţi au fost câştigate de firmele deţinute de el, având contracte inclusiv cu Primăria Drobeta Turnu Severin. Unul dintre contracte, care vizează reabilitarea străzilor din oraş, are finanţare europeană de aproximativ 20 de milioane de euro.

Iulian Finul