Milionarul brașovean acuzat că și-a ucis bunica își dorea o întâlnire cu Patriarhul! I-a redactat chiar o scrisoare cu inimioare

De: Cancan
Publicat: 08/05/2019 | 09:01
Dan Cămârzan, milionarul acuzat că și-a omorât bunica

Dan Cămârzan, afaceristul brașovean care a apărut inclusiv în Topul Forbes cu averea lui, a fost reținut de polițiști sub acuzația de omor. Acesta este acuzat că și-a strangulat bunica în vârstă de 93 de ani.  

Comportamentul milionarului Dan Cămârzan se schimbase radical de mai mult timp, și asta după  ce aderase la o sectă care îl făcea să se creadă nemuritor. De alte, în mai multe înregistrări pe care acesta le urca pe internet spunea că el este ”adevăratul Dumnezeu”.

Cămârzan își pierduse cea mai mare parte din avere, iar iubita îl părăsise. Acesta devenise obsedat să se împace cu femeia și chiar i-a trimis o scrisoare Patriarhului Daniel prin care îi solicita sprijin pentru a o convinge pe aceasta să revină acasă. Afaceristul se autoinitula ”judecătorul salvator”, ”cel care trăiește în veci” sau ”salvatorul umanității”.

Mesajul a fost scris cu mai multe markere colorate, conținea inimioare iar prin acesta solicita o întrevedere cu Patriarhul Daniel.

Cum a făcut avere Cămârzan

Înainte ca viața lui să capete această turnură ciudată, Cămârzan avea un succes colosal în afaceri, ajungând inclusiv în Topul Forbes, cu o avere estimată la 22-23 milioane de euro.

Tot din revista Forbes am aflat și cum i-au venit ideile de a face bani. Totul a pornit de pe băncile şcolii. ”La o nuntă din oraşul Oneşti l-a cunoscut pe un belgian care avea nevoie de tehnoredactarea unor cărţi. Priceput la calculatoare, a început o colaborare de câţiva ani cu belgianul. După ce a făcut primii bani în urma unei simple înţelegeri verbale, Cămârzan şi-a înfiinţat două firme de soluţii software în Braşov: Simple Words şi Diginesis. Nu a stat mult timp pe gânduri şi la scurt timp s-a reorientat către domeniul imobiliar, atât de îndrăgit de antreprenorii români înainte de prăbuşirea pieţei din 2008-2009. Cămârzan a construit la foc automat mai multe clădiri de birouri, pe care le-a închiriat multinaţionalelor cu afaceri în judeţul Braşov. Antreprenorul a dezvoltat, prin firma Kronvest, clădiri impunătoare printre care se numără Quabitat, LMS şi Velux. În aceeaşi perioadă a demarat şi Europe Residence, primul proiect rezidenţial din portofoliul Kronvest. 

Cele 127 de apartamente construite au fost finalizate într-un timp record: mai puţin de nouă luni. Proiect amplu, Kronvest Business Park, în care plănuia să investească peste 20 de milioane de euro. Proiectul este format din trei clădiri de birouri cu 8, 9 şi, respectiv 16 etaje şi un heliport, şi este dezvoltat pe 30.000 de metri pătraţi. Kronvest Business Park trebuia să fie finalizat la începutul anului 2010, însă reticenţa băncilor în ceea ce priveşte finanţarea unor astfel de proiecte l-a determinat pe miliardar să pună pe hold construcţia”.