Milionarul iranian trecut la ortodoxie din dragoste pentru o româncă a primit un “colet” de 350.000 €

Publicat: 27/10/2020 | 23:56

Milionarul iranian trecut la ortodoxie din dragoste pentru românca fondatoare a platformei de recrutare medicală ”MEDIjobs” a „bifat” cea mai tare extravaganță din pandemie. Ariane Djafari, unul dintre prietenii celebrului Codin Maticiuc, a primit un ”colet” de aproximativ 350.000 de euro, în care se aflau două bijuterii pe patru roți ce i-ar face invidioși și pe cei mai împătimiți fani ai cailor-putere. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile fabuloase.

Zilele trecute, CANCAN.RO a obținut imagini unice cu super-extravaganța pe care și-a îngăduit-o, în vremuri de pandemie, Ariane Djafari, milionarul iranian care a trecut la ortodoxie din dragoste pentru Catrinel Hagivreta, românca fondatoare a ”MEDIjobs”.

Ariane Djafari a primit un ”colet” care valorează aproximativ 350.000 de euro. Mai precis, milionarul a ”descărcat”, în zona de nord a Capitalei, doi super-bolizi de lux. Mai întâi, în stradă, prietenul lui Codin Maticiuc a ”scos” din ”coletul” calificat un McLaren 570S, evaluat la aproximativ 150.000 de euro.

Milionarul iranian, mega-extravaganță în vremuri de pandemie

Regal al cailor-putere

La câteva minute distanță, milionarul iranian a mutat ”distracția” în curtea unui imobil, unde, în spatele gardului, a oferit un veritabil regal al cailor-putere. McLaren-ul nu a fost singura bijuterie pe patru roți care și-a găsit locul în ”coletul calificat”. Extrem de atent și ajutat de un tânăr, Ariane Djafari a ”scos” la lumină o altă mașină de lux.

Omul de afaceri a coborât dintr-un camion un Ferrari 458 Italia Spider, preț de catalog de la 200.000 de euro în sus, potrivit site-urilor de profil. Cum astfel de bolizi nu prea pot sta sub cerul liber, afaceristul i-a parcat, cu răbdare, într-un garaj, de unde îi va scoate, probabil, atunci când va intenționa să facă senzație pe străzile din Capitală. (CITEȘTE ȘI: A DUS-O LA ALTAR PE FONDATOAREA ”MEDIJOBS”! UN CELEBRU MILIONAR ROMÂN A DEZVĂLUIT… DETALII DESPRE NUNTA VERII PE COASTA DE AZUR!)

Ariane Djafari, la volanul bijuteriei de 200.000 de euro

S-a căsătorit cu Catrinel Hagivreta în vara anului 2017

În urmă cu trei ani, Ariane Djafari, unul dintre prietenii celebrului Codin Maticiuc, a dus-o la altar pe fondatoarea ”MEDIjobs”, Catrinel Hagivreta. Nunta verii 2017 a avut loc la Cannes, iar cavalerul de onoare a fost nimeni altul decât Codin. (VEZI ȘI: CODIN MATICIUC, DECIZIE EMOȚIONANTĂ DE ZIUA LUI: ”O DONEZ!” + EL E CIPRIAN, TÂNĂRUL CARE L-A IMPRESIONAT)

”Ariane era iranian, mulsulman, cetăţean francez, locuia la Paris si era unul din cei mai buni prieteni ai mei. Într-o bună zi, după ce aliniasem împreună planetele de la Saint Tropez la Mamaia, trecând prin Londra, Milano şi Cannes, Ariane îmi spune că s-a îndrăgostit de o mândră domniţă de pe plaiurile mele mioritice, pe numele său Catrinel Hagivreta, nimeni alta decât fata lui Verde Împărat şi promisă de mult timp lui Greuceanu.
– Băi, nebunule, îi spun, asta-ţi mai trebuie ţie după ce mi-ai agitat toată suflarea feminină a ţării de la un capăt la altul?
– Oui, je suis sur, îmi răspunde.
Ne-am apucat de muncă şi, pe baza de camioane (nu exagerez, CAMIOANE) de trandafiri, lupta nu mai părea de necâştigat”
, mărturisea Codin Maticiuc, la vremea respectivă.

Catrinel Hagivreta şi Ariane Djafari au avut parte de o nuntă ca în poveşti la Cannes

În momentul când a cerut-o de soţie, Catrinel i-a cerut, la rândul ei, iranianului, să devină ortodox, pentru ca tatăl ei să le dea binecuvântarea. Bărbatul a acceptat pe loc și, mai mult decât atât, şi-a ales numele de botez Nicolae, deoarece aşa se numeşte tatăl celei pe care o iubeşte. Iar naşul a fost, fără doar şi poate, Codin Maticiuc. (NU RATA: CODIN MATICIUC A ÎNCHEIAT CAMPANIA DĂRUIEȘTE ZIUA TA ȘI A FĂCUT ANUNȚUL: ”AM STRÂNS DUBLU!”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.