Ministerului Educației, noi informații despre formularul pentru testarea elevilor! În ce condiții trebuie adus în prima zi de școală

Publicat: 06/02/2021 | 17:07

Reprezentanți din cadrul Ministerului Educației au anunțat azi prin intermediul unui comunicat că părinții nu sunt obligați să aducă formularul pentru testarea elevilor în prima zi de școală, respectiv luni, 8 februarie 2021. Totuși, aceștia o pot face “din proprie inițiativă”, s-a precizat în documentul oficial.

Ministerului Educației, noi informații despre formularul pentru testarea elevilor

Toți elevii care au simptome specifice virusului SARS-CoV-2 vor fi izolați în cabinetul medical sau într-un spațiu special amenajat. Ulterior, vor fi testați cu teste antigen rapide, doar dacă există un acord scris din partea părintelui, se arată în comunicatul Ministerului Educației, în care a mai fost menționată ideea conform căreia aducerea formularului în prima zi de școală nu este obligatorie. Noile informații au fost făcute după ce Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, le recomandase părinților să aducă documentul la reluarea cursurilor.

“Deși în ordinul comun nu este reglementat conținutul formularului privind consimțământul informat sau obligația transmiterii documentului începând cu revenirea la cursuri (…), acei părinți care doresc completarea formularelor de consimțământ anticipat pentru testare în cazul apariției unor situații speciale o pot face din proprie inițiativă”, s-a transmis în comunicatul celor de la Ministerul Educației, relatează libertatea.ro.

Află și: Cel mai nou bilanț al decesolor. Numărul românilor care au murit, în ultimele 24 de ore, după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2

În cazul în care un copil prezintă simptome de infectare cu noul coronavirus, însă părintele sau tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori, au mai explicat reprezentanții ministerului.

“Dacă un elev e suspect de COVID și nu poate fi testat fără acordul părinților, probabil că în acel caz DSP va lua decizia ca el să nu meargă la ore. Recomandarea noastră e ca acordul părinților să vină cât mai repede. Dacă un copil e suspect de infecție, recomandarea e ca toți colegii lui să fie testați cât mai repede”, a spus Vlad Voiculescu în cursul zilei de ieri.

În comunicatul dat publicității azi de Ministerul Educației se mai arată că elevul care a împlinit vârsta de 18 ani “va semna consimțământul personal.

“Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maximum 24 de ore, a mai punctat instituția.

În ordinul comun emis de Ministerul Educației și de Ministerul Sănătății, publicat ieri în Monitorul Oficial, se recomandă testarea cu teste antigen rapid și în cazul:

– cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs;

– colegilor de clasă ai elevului confirmat și colegilor de cancelarie, dacă vorbim de un profesor infectat – inclusiv celor asimptomatici – imediat după confirmarea primului caz.

Nu rata: Klaus Iohannis s-a vaccinat cu rapelul, dar a preferat să nu fie filmat. Cum se simte președintele României

Sursa foto simbol: pixabay.com/ro