Ministrul de Interne Vela: ”Se suspendă toate zborurile spre / către Germania și Franța!” Vezi pe ce durată VIDEO

Publicat: 24/03/2020 | 22:41

Marcel Vela, ministrul de Interne, Raed Arafat și Bogdan Despescu, secretari de stat, au făcut marți, de la ora 22:00, anunțul așteptat de români: Ordonanța militară nr.3, care va transforma recomadările din anterioara ordonanță în obligații și restricții.

Klaus Iohannis a anunţat marți că Guvernul va emite astăzi o nouă Ordonanţă militară prin care se vor impune restricţii totale, iar recomandarea de a sta în casă va deveni obligaţie. România se află în stare de urgenţă din 16 martie.

„Art. 5: Se instituie măsura izolării la domiciliu sau carantinării pentru toate persoanele care intră în România

Art. 6: Autoritățile locale au obligația să identifice și să adăpostească persoanele fără adăpost

Art. 7: Instituțiile publice și firmele au obligația de a marca cu semne vizibile zona pentru clienți

Administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea astfel încât să se păstreze distanța socială

Art. 8: Se supendă toate zborurile spre / dinspre Franța și Germania pentru 14 zile. Nu se aplică zborurilor de urgență, de stat, tehnice, necomerciale. Se aplică de la ora 23, de mâine, 25 martie

Art. 9: Se interzice accesul piloților la bordul navelor venite din zonele roșii și galbene dacă nu au măsuri de protecție”, a punctat Marcel Vela.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult