Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a dezvăluit cât va fi salariul minim pe economie din ianuarie 2019

De: Cancan
Publicat: 28/10/2018 | 21:45

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a arătat duminică seară la Antena 3 cum vor crește salariile românilor. Salariul minim brut garantat în plată va fi diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă.

S-a stabilit că, pentru persoanele fără studii superioare, salariul va fi de 2.080 de lei, în timp ce persoanele cu studii superioare sau cele care au o vechime de minim 15 ani vor primi lunar 2.350 de lei brut.

Salariul va crește cel târziu la 1 ianuarie 2019”, a adăugat el.

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, să elaboreze un proiect de act normativ care să ajusteze unele prevederi legale în raport cu situaţia existentă şi să introducă mecanisme corective pentru asigurarea unui tratament corect şi echitabil al contribuabililor, de natură să contribuie la creşterea atractivităţii mediului de afaceri din România, informează Guvernul într-un comunicat transmis AGERPRES.